Un bărbat din Alabama, condamnat pentru că a omorât trei polițiști în 2004, urmează să fie executat joi, deși încă există întrebări în ceea ce privește culpabilitatea lui.
Avocații lui Nathaniel Woods, în vârstă de 42 de ani, au susținut că bărbatul este nevinovat în acest caz, în care un alt inculpat a recunoscut deja că a fost singurul care a împușcat polițiștii, potrivit CNN.
În iunie 2004, polițiștii au venit la casa lui Woods pentru a-l aresta pentru trafic de droguri. Atunci când oamenii legii au ajuns, Kerry Spencer, un alt inculpat în caz, a împușcat mortal trei agenți și l-a rănit pe al patrulea, potrivit procurorilor.
În 2005, Woods a fost condamnat la pedeapsă capitală pentru crimă și încercare de crimă. Spencer a fost de asemenea condamnat la moarte, însă el rămâne la închisoare până când autoritățile vor stabili ziua execuției.
Mai mulți activiști susțin schimbarea pedepsei lui Woods, inclusiv Martin Luther King III, care i-a scris o scrisoare guvernatorului: „În doar două zile, statul dumneavoastră, și statul în care m-am născut, urmează să omoare un on care are multe șanse să fie nevinovat. Uciderea bărbatului afro-american, al cărui caz pare să fie manevrat necorespunzător de instanțe, ar putea produce o nedreptate ireversibilă”, a scris fiul emblematicului susținător al drepturilor civile.
Guvernatorul statului american nu a comentat în acest caz.
Printre cei care îl sprijină pe Woods se numără și Bart Starr Jr, fiului unui celebru jucător de fotbal american: Doar pentru că te afli în locul nepotrivit, unde altcineva apare și împușcă polițiști, nu e un motiv să fii considerat vinovat.
Editor web: C.T.