Calea spre victorie pentru Trump și pentru Harris în cursa pentru Casa Albă: Care sunt cele șapte state ce vor decide alegerile (CNN)

Data publicării:
Donald Trump / Kamala Harris
Se anunță o luptă foarte strânsă pentru Casa Albă între Donald Trump și Kamala Harris în alegerile din noiembrie. Colaj foto: Shutterstock

Ascensiunea vicepreședintelui american Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă a transformat în mod dramatic harta electorală din 2024 față de situația de la începutul anului, atunci când părea că va fi o cursă între un președinte nepopular și pe care mulți americani îl considerau prea bătrân ca să mai conducă țara încă patru ani și un fost președinte pe care l-a învins cu patru ani în urmă și care, între timp, a fost condamnat în justiție. Lupta pentru președinție a devenit din nou foarte strânsă, așa cum a fost în 2020, cu șapte state aflate în centrul atenției, scrie CNN. Avantajul inițial al lui Trump s-a evaporat, iar acum ambii candidați au mai multe căi pentru a obține cele 270 de voturi electorale de care au nevoie pentru a câștiga alegerile din noiembrie.

Patru state care până nu demult păreau că vor fi câștigate de candidatul republican au ajuns din nou să fie disputate: Michigan, Georgia, Nevada și Carolina de Nord au în total 53 de voturi electorale care ar putea fi câștigate de oricare dintre candidați, potrivit sondajelor.

Trump are 24 de state pe care le va câștiga cu siguranță sau unde sunt mari șanse ca cea mai mare parte a populației să voteze cu el. În total, Trump are asigurate 219 voturi electorale – îi mai rămân 51 pentru a câștiga alegerile.

Democratic,Presidential,Candidate,Vice,President,Kamala,Harris,And,President,Joe
Alegerile în mai multe state americane se arată acum a fi mult mai competitive, de când Harris a intrat în cursa pentru Casa Albă în locul lui Joe Biden. Foto: Shutterstock

De partea cealaltă, Harris este sigură sau aproape sigură că va câștiga 19 state, plus districtul Columbia (Washington, D.C.). În total, aceste state îi vor acorda 225 de voturi electorale lui Harris, care ar mai avea nevoie de 45 pentru a câștiga cursa pentru Casa Albă.

În cel puțin șapte state americane (și un district congresional din Nebraska), reprezentând 94 de voturi electorale în total, sondajele arată că va fi o cursă foarte strânsă.

Lucrurile se mai pot schimba, însă, până în noiembrie, dar ceea ce este aproape sigur este că americanii vor avea parte din nou de niște alegeri prezidențiale foarte disputate și extraordinar de importante, potrivit CNN.

Republican,Presidential,Nominee,Former,President,Donald,Trump,Speaks,At,A
Dacă va câștiga alegerile, Donald Trump va deveni doar al doilea președinte american din istorie cu 2 mandate neconsecutive. Foto: Shutterstock

Statele americane pentru care se dau luptele cele mai încinse

În timp ce alegerile din statele din regiunea Sun Belt a Americii (Arizona, Nevada, Georgia și Carolina de Nord) se arată a fi mult mai competitive de când Harris a intrat în cursa pentru Casa Albă în locul lui Joe Biden, calea cea mai directă pentru câștigarea celor 270 de voturi electorale pentru vicepreședintele Statelor Unite rămâne câștigarea celor trei state din așa-zisul „Zid Albastru” - Pennsylvania, Michigan și Wisconsin (și districtul congresional Omaha din Nebraska).

Pentru Trump, calea cea mai directă spre câștigarea unui nou mandat de președinte este să păstreze toate statele pe care le-a câștigat în 2020 și să treacă de partea sa Georgia și Pennsylvania, două state pe care le-a câștigat în 2016 contra lui Hillary Clinton.

Pentru Trump este foarte important să nu piardă Carolina de Nord, ceea ce ar putea explica de ce fostul președinte va face o nouă vizită în acest stat după doar două săptămâni de la prima deplasare și de ce a investit atât de mult în reclame care apar la televiziunea locală.

Dacă Trump va câștiga alegerile, el va fi doar al doilea președinte american cu 2 mandate neconsecutive din istorie, după Grover Cleveland care a fost al 22-lea și 24-lea președinte al Americii.

SUA-alegeri-prezidențiale-hartă-electorală
Statele colorate în roșu și roz vor vota cel mai probabil cu Trump. Cele colorate în albastru, cu Harris. Pentru statele galbene se vor da luptele cele mai intense. Captură foto: CNN

Cum arată distribuția voturilor în acest moment

Statele în care majoritatea populației votează cu Trump: Alabama (9 voturi electorale), Alaska (3), Arkansas (6), Idaho (4), Indiana (11), Iowa (6), Kansas (6), Kentucky (8), Louisiana (8), Mississippi (6), Missouri (10), Montana (4), Nebraska (4), Dakota de Nord (3), Ohio (17), Oklahoma (7), South Carolina (9), Dakota de Sud (3), Tennessee (11), Texas (40), Utah (6), West Virginia (4), Wyoming (3). Total: 188 de voturi electorale.

State pe care Trump cel mai probabil le va câștiga: Florida (30), al doilea district congresional din Maine (1). Total: 31 de voturi electorale.

State unde lupta este deschisă – diferența dintre cifrele obținute în sondaje de Harris și de Trump se află în marja de eroare: Arizona (11), Georgia (16), Michigan (15), al doilea district congresional din Nebraska (1), Nevada (6), Carolina de Nord (16), Pennsylvania (19), Wisconsin (10). Total: 94 de voturi electorale.

State pe care Harris le va câștiga cu siguranță: California (54), Connecticut (7), Delaware (3), Washington, D.C. (3), Hawaii (4), Illinois (19), Maine (3), Maryland (10), Massachusetts (11), New Jersey (14), New York (28), Rhode Island (4), Vermont (3), Washington (12). Total: 175 de voturi electorale.

State pe care Harris are cele mai mari șanse să le câștige: Colorado (10), Minnesota (10), New Hampshire (4), New Mexico (5), Oregon (8), Virginia (13). Total: 50 de voturi electorale.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Donald Trump, schimbare radicală de look. A renunțat la bretonul lui celebru. Cum arată acum
Digi FM
Eleva din Suceava admisă la Harvard a povestit pe TikTok cum a reușit performanța. Povestea ei i-a...
Pro FM
Phil Collins, dezvăluiri despre starea de sănătate, la doi ani de când a încetat să mai cânte la tobe: „A...
Film Now
Cu părul lung și blond, super șic și relaxată. Angelina Jolie, la filmările „Stitches”. Fiul ei cel mare...
Adevarul
Autoritățile germane, puse în alertă din cauza unui român care transporta carne de porc stricată
Newsweek
900.000 pensionari NU iau bani in plus la pensie la indexare. Cât au lucrat? Casa de Pensii confirmă
Digi FM
Vladimir Putin explică motivul pentru care a invadat Ucraina: „Când este liniște, vrei un pic de acțiune”
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Val de reacții după ce Ryan Reynolds a susținut că el și soția sa au făcut parte din „clasa muncitoare”: „Nu...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...