Tranzacţiile pe pieţele europene au început cu scăderi abrupte

Data actualizării: Data publicării:
Cădere puternică a tuturor indicilor de pe bursa americană, la închiderea sesiunii.
FOTO: Getty Images Companiile din tehnoogie produc degringoladă pe bursă

ACTUALIZARE. Și tranzacționarea pe piețele europene de capital a început joi la ora 10:00 cu scăderi abrupte. Principalul indice al bursei de la Londra scade cu aproape 1,3 procente, în vreme ce referința pieței de capital germane DAX se depreciază cu 2,2 la sută. Primele 40 de companii franceze listate la bursa din Paris sunt în cădere cu peste 2 procente, iar la Milano piața de capital italiană coboară cu 1,7 la sută.
Bursa de Valori de la București s-a deschis în scădere puternică, în linie cu celelalte piețe din regiune. Indicele acțiunilor blue-chip BET scade cu 1,6 procente, referința societăților de investiții financiare BET-FI coboară ceva mai lent, cu doar 0,2 la sută, însă indicele companiilor din energie BET-NG se depreciază puternic, cu aproape 2,5 procente.

Markets React To Vote In Greece Rejecting Terms Of Bailout
FOTO: Getty Images

ACTUALIZARE. Indicii Dow Jones şi S&P 500 au avut cea mai mare cădere din ultimele şase luni, de mai mult de 3 la sută, la închiderea sesiunii.  Nasdaq a avut cea mai slabă şedinţă de tranzacţionare din ultimii doi ani - a pierdut mai mult de 4 la sută. Unda de agitaţie de pe Wall Street s-a propagat apoi şi la bursele din Asia, care au înregistrat căderi în jur de 3 şi 4 procente. Investitorii nu sunt, însă, foarte surprinşi: a fost o reacţie la faptul că Rezerva Federală a Statelor Unite a majorat dobânda-cheie de trei ori anul acesta. Preşedintele american nu s-a arătat îngrijorat, dar a fost foarte caustic la adresa băncii centrale.

„Cred că este în regulă. De fapt este o corecţie pe care o aşteptam de multă vreme. Dar nu sunt deloc de acord cu ce face Rezerva Federală. Cred că Fed-ul a luat-o razna”, a spus Donald Trump.

„Este ceva normal pentru luna octombrie. Dar cu o cădere de 3,25 procente, unde de fapt credem că ar trebui să şi fie cotaţiile, pieţele trebuie să digere măsura privind dobânda cheie”, explică Ross Gerber, CEO la Gerber Kawasaki.

Piața de capital din Statele Unite a suferit un declin destul de brutal în ședința de tranzacționare de miercuri seară din cauza creșterii ratelor de dobândă la obligațiuni.

În ansamblu, este cea mai urâtă zi din ultimele 8 luni pentru Bursa de acțiuni din New York, unele dintre cele mai mari căderi fiind înregistrate de titlurile companiilor din sectorul tehnologiei. Netflix și Twitter au scăderi de peste 8 procente, Amazon minus 6 la sută, iar Apple și Microsoft s-au depreciat cu aproximativ 5 procente. Principalele companii de tehnologie au avut pierderi de 167 de milioane de dolari în urma scăderilor de miercuri seară.

Însă trebuie să ținem cont că multe dintre companiile din acest sector sunt printre cele mai performante din acest an și chiar din ultimul deceniu. Este normal ca unii investitori să dorească să-și ia profiturile obținute în urma creșterii explozive a companiilor în care au investit.

Chiar după prăbușirea cotațiilor de miercuri, compania Amazon încă are o creștere de 50 la sută de la începutul anului. Microsoft are un plus de 24 la sută, Netflix oferă un câștig de aproape 70 de procente în aceeași perioadă, în vreme ce Apple a câștigat aproape 28 la sută. Problema vine abia atunci când tot mai mulți investitori decid să-și marcheze profiturile în același timp, adică în aceeași zi, deoarece asta duce la vânzări masive ale acțiunilor respective și bineînțeles la scăderea prețului.

Exact asta s-a întâmplat miercuri, iar factorul declanșator a fost creșterea ratelor de dobândă la obligațiunile americane. După ce Federal Reserve, banca centrală a Statelor Unite, a mărit dobânda de referință, randamentul acestor active cu venit fix a devenit extrem de atractiv pentru jucătorii din piața de capital și a determinat această ieșire, vânzare a acțiunilor și cumpărare de bonduri. Practic, oamenii și-au luat profitul pe investiția în acțiuni, un produs cu grad de risc mai ridicat decât bondurile, și au redirecționat banii către obligațiuni care au un grad de risc mai scăzut.

Știrea inițială:

Cădere puternică a tuturor indicilor de pe bursa americană, la închiderea sesiunii. Indicii Dow Jones şi S&P 500 au avut cea mai mare cădere din ultimele şase luni, de mai mult de 3 la sută.

În timp ce Nasdaq a avut cea mai slabă şedinţă de tranzacţionare din ultimii doi ani - a pierdut mai mult de 4 la sută.

Căderea celor mai importanţi indici de Wall-Street a fost alimentată de fluctuaţiile companiilor din tehnologie din ultimele săptămâni. Acţiunile Netflix au scăzut cu 8,4 la sută, ale Amazon - cu mai mult de 6 la sută, iar Facebook şi Apple au pierdut şi ele mai mult de 4 procente fiecare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri