Biden promite o strategie națională împotriva islamofobiei din cauza tensiunilor legate de războiul Israel-Hamas

Data actualizării: Data publicării:
White House Press Briefing
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre. Foto: Profimedia

Administraţia Biden a anunţat miercuri că va elabora o „strategie naţională de luptă împotriva islamofobiei”, un anunţ ce capătă o importanţă deosebită pe fondul tensiunilor crescute din Statele Unite în jurul războiului dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas, relatează AFP.

„Nu există loc în America pentru ură, împotriva nimănui. Punct”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, într-un comunicat citat de Agerpres.

„De prea mult timp, musulmanii din America, şi cei percepuţi ca fiind musulmani, arabii şi sikh în special, au suferit un număr disproporţionat de atacuri motivate de ură şi alte discriminări”, a deplâns ea.

Strategia de combatere a islamofobiei urmează să fie dezvoltată în colaborare cu comunităţile în cauză, cu activişti şi cu membri ai Congresului.

Oficialul american a reamintit recenta ucidere „barbară” a unui copil palestiniano-american în vârstă de şase ani, în apropiere de Chicago, o crimă rasistă, potrivit justiţiei americane.

Guvernul american a lansat deja un plan amplu de luptă împotriva antisemitismului.

Promisiunea administraţiei SUA de a dezvolta şi o strategie împotriva islamofobiei nu este nouă, însă anunţul de miercuri survine în contextul războiului declanşat după atacul sângeros al Hamas asupra Israelului, ceea ce a determinat comunitatea musulmană din Statele Unite să se teamă de un val de ostilitate, comparabil cu ceea ce a urmat după atacurile din 11 septembrie 2001.

În plus, răspunsul preşedintelui american Joe Biden, care a călătorit în Israel pentru a-şi afirma sprijinul neclintit pentru guvernul premierului Benjamin Netanyahu, a stârnit numeroase şi puternice critici în rândul americanilor de confesiune musulmană şi de origine arabă.

Preşedintele Biden este acuzat mai ales că închide ochii la suferinţa civililor palestinieni, ceea ce liderul american respinge, subliniind eforturile sale care au permis livrarea de ajutor umanitar în Gaza şi evacuarea civililor.

Un sondaj realizat de fundaţia Arab American Institute arată ca electoratul arabo-american s-a îndepărtat masiv de Biden: sprijinul pentru preşedintele democrat în acest grup de alegători a scăzut de la 59% în 2020 la 17% în prezent.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...