Atacatorul din Las Vegas avea un adevărat arsenal în camera sa de hotel, dar şi în propria locuinţă. La Mandalay Bay, poliţiştii au descoperit 23 arme de foc, iar acasă, mai erau încă 19 puşti şi mitraliere. Potrivit presei, bărbatul care a ucis 59 de oameni şi a rănit alţi peste 500, era milionar în dolari, ca urmare a afacerilor imobiliare, avea mai multe maşini, avion personal şi locuia într-o casă de 400.000 de dolari.
Jurnaliştii de la CNN au reconstituit condiţiile în care a avut loc atacul: "Aceasta este strada pe care toată lumea o ştie şi pe care sunt toate punctele de atracţie, până aici. Suprafaţa pe care s-a desfăşurat concertul este exact aici şi vreau să vă precizez că scena este aici. Atacatorul era aici, în Mandalay Bay, undeva în această zonă, şi asta înseamnă că el trăgea peste drum, pentru a-i lovi pe oamenii aflaţi la concert. Vă vom oferi o imagine mai bună. Priviţi raza de acţiune despre care vorbim aici. Din locul în care trăgea, gloanţele au parcurs între 300 şi 400 de metri. Nu ştim ce tip de muniţie a folosit, dar nu este neapărat necesar să fi fost una specială, la această distanţă. Aceasta este aproximativ priveliştea pe care atacatorul ar fi avut-o. Priviţi aici, aici era locul concertului, într-o zonă deschisă, cu scena aici, se poate vedea cum oamenii stau de obicei la un concert, într-un fel de grămadă în zona din faţă, şi nu trebuie să fii un puşcaş experimentat pentru a trage o cantitate mare de gloanţe, aşa cum am auzit că s-a tras în această zonă."