Patru persoane, printre care și principalul suspect, au fost ucise în urma atacului armat produs la Festivalul Usturoiului din statul american California, au anunțat autoritățile locale, citate de Reuters și CNN.
Alte cel puțin 15 persoane au fost rănite, a transmis Scot Smithee, șeful poliției din orașul Gilroy, potrivit Mediafax.
„Este incredibil că un asemenea eveniment, care face mult bine comunității, a fost marcat de o astfel de tragedie”, a declarat Smithee.
Conform primelor informații, suspectul a intrat în festival printr-o gaură din gardul exterior și este posibil să nu fi acționat singur, a transmis șeful poliției.
O înregistrare haotică pe Twitter, postată duminică după-amiază, în jurul orei locale 18:00 (ora României, luni, 04:00) arată vizitatorii de la festival fugind panicați.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Președintele american Donald Trump a transmis prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter că persoanele aflate la fața locului trebuie să rămână „atente și în siguranță”.
Festivalul Usturoiului din Gilroy se desfășoară anual începând din 1979. Potrivit site-ului festivalului, vizitatorii nu au voie să aibă arme asupra lor, informează BBC News.
Editor web: Cristina Tudor