Un polițist a murit și alți patru au fost răniți, în urma unui atac terorist care a avut loc marți, pe o autostradă din Israel. Incidentul a avut loc în apropiere de Tel Aviv, iar polițiștii care au ajuns la fața locului au spus că un terorist înarmat s-a apropiat de șoseaua de mare viteză și a început să tragă într-o mașină de poliție și în alte mașini care treceau prin zonă, relatează Times of Israel.
Investigaţiile preliminare arată că atacatorul s-a apropiat de autostradă pe jos, l-a împuşcat pe poliţist şi apoi a continuat să tragă, pentru ca într-un final să fie la rândul său doborât de un civil înarmat.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Cu puţin timp în urmă, un terorist a apărut pe şosea în apropiere de Tel Aviv, lângă (oraşul) Yavne, şi a început să tragă asupra unei maşini de poliţie, apoi a mers mai departe şi a tras asupra altor maşini aflate în trecere şi a rănit patru persoane”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a poliţiei Mirit Ben Mayor.
„Din fericire, (atacatorul) a fost neutralizat şi ucis de un cetăţean care se afla pe drum”, a adăugat ea.
Nu au fost comunicate deocamdată detalii privind identitatea sau motivele atacatorului.
Potrivit Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, civilul care a intervenit este un membru al său care nu era de serviciu în momentul atacului.
„Conduceam și am văzut o persoană înarmată care stătea pe drum”, a declarat voluntarul pentru postul public de televiziune Kan, potrivit Times of Israel. „La început am crezut că este un polițist, iar apoi a tras câteva focuri spre mine. M-am ferit și imediat după aceea am sărit din mașină, am scos arma și l-am împușcat”, a mai spus el.
Sosit la locul tirurilor, ministrul securităţii interne, Itamar Ben Gvir, a salutat un „erou”.
Incidentul survine la câteva zile după ce o persoană a fost ucisă şi cinci rănite, miercurea trecută, într-un atac cu armă albă în oraşul Hadera din centrul Israelului, atac calificat atunci de mişcarea palestiniană islamistă Hamas drept o „operaţiune eroică”. Hamas a îndemnat totodată la „lovituri şi mai dureroase împotriva ocupaţiei”.
La începutul lui octombrie, şapte persoane au fost ucise într-un atac armat şi un atac cu cuţitul revendicat de Hamas la Tel Aviv.
Editor : C.L.B.