John Kerry a relansat la Beijing dialogul cu China în lupta contra schimbărilor climatice. Kerry s-a întâlnit luni cu omologul său Xie Zhenhua, marcând reluarea discuțiilor suspendate de către China după vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. Reprezentanții celor două state, cele mai mari țări poluatoare ale planetei, au participat la o reuniune de patru ore, potrivit televiziunii de stat CCTV.
”Schimbările climatice sunt o provocare pentru întreaga umanitate”, a precizat Mao Ning, o purtătoare de cuvânt din cadrul Ministerului chinez de Externe.
China ”va discuta cu Statele Unite despre problemele legate de schimbările climatice şi va coopera cu Washingtonul pentru a gestiona această provocare și a îmbunătăți viețile generațiilor actuale şi viitoare”, a mai adăugat aceasta.
Dialogul în lupta împotriva schimbărilor climatice a fost întrerupt în urmă cu aproape un an de către China în semn de protest faţă de o vizită în Taiwan a lui Nancy Pelosi, la acea vreme preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite, transmite news.ro.
John Kerry ar fi îndemnat China ”să nu se ascundă în spatele faptului că este o ţară în curs de dezvoltare”, pentru a-şi reduce angajamentele împotriva încălzirii globale, potrivit unei declarații făcute de Jake Sullivan, consilierul SUA pentru securitate națională.
Lumea trebuie să pună presiune asupra Chinei pentru a-și reduce emisiile
”Fiecare ţară, inclusiv China, are datoria să-şi reducă emisiile”, a subliniat Sullivan, iar ”lumea trebuie să încurajeze şi mai mult China, şi chiar să exercite presiuni asupra ei, să ia măsuri mult mai radicale pentru a-şi reduce emisiile”.
Cea de a doua economie mondială ”are încă de lucru în acest domeniu”, iar ”domnul Kerry va insista asupra acestui punct în vizita sa la Beijing”, unde se află până miercuri.
În ultimele luni, vizitele oficialilor americani în China s-au înmulțit, în vederea unei ”dezghețări” a relaţiilor diplomatice.
Vizita lui John Kerry - a treia la număr de când a preluat funcţia în 2021 - are loc în contextul în care impactul schimbărilor climatice este resimţit acut pe planetă - prin valuri de caniculă în numeroase regiuni ale lumii.
Administraţia Biden estimează că încălzirea globală este unul dintre domeniile în care cele două puteri - care se înfruntă într-o concurenţă feroce - pot coopera.
China promite că va deveni neutră privind emisiile de dioxid de carbon în 2060
”Vizita domnului Kerry şi reluarea discuţiilor în domeniul schimbărilor climatice subliniază importanţa crucială a eforturilor coordonate în vederea înfruntării crizei climatice”, arată Chunping Xie, o cercetătoare de la Institutul de Cercetare Grantham privind Schimbările Climatice şi Mediul.
”Asta dovedeşte totodată determinarea lor de a naviga printr-o relaţie geopolitică complexă pentru a promova binele comun”, apreciază ea într-un răspuns dat AFP.
China se angajează să devină neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon în 2060.
Preşedintele chinez Xi Jinping a dat asigurări că ţara sa va reduce utilizarea cărbunelui începând din 2026.
Autorităţile chineze au dat însă undă verde în aprilie, unei noi creşteri a capacităţii producţiei de electricitate pe bază de cărbune, făcând astfel să planeze îndoiala asupra respectării obiectivelor sale în domeniul luptei împotriva schimbărilor climatice.
Editor : Andreea Smerea