Statele Unite consideră că procesul în urma căruia Ebrahim Raisi a fost ales preşedinte al Iranului a fost unul "destul de fabricat", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, o reiterare a opiniei americane conform căreia recentele alegeri nu au fost nici libere şi nici corecte, transmite Reuters.
"Politica noastră privind Iranul este concepută pentru a promova interesele SUA şi asta indiferent de cine este ales preşedinte al Iranului într-un ... proces pe care îl considerăm destul de fabricat. Acesta nu a fost un proces electoral liber şi corect", a declarat Ned Price reporterilor într-un briefing telefonic.
Citește și: ANALIZĂ - De ce și-a ales Iranul președinte din „Comitetul Morții”. Pariul ayatollahului Ali Khamenei
Ebrahim Raisi a fost şef al autorităţii judiciare din Iran. În vârstă de 60 de ani, el este un ultraconservator critic faţă de Occident.
Pe 3 august, Raisi îi va succede actualului preşedinte, Hassan Rouhani, un personaj politic pragmatic, transmite Agerpres.
În Iran, prerogativele preşedintelui sunt limitate, cea mai mare parte a puterii aparţinând ghidului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
Citește și: Noul președinte al Iranului nu vrea să se întâlnească cu Joe Biden, dar susține reînființarea acordului nuclear
Editor : A.C.