Ancheta finală a stabilit cauza prăbuşirii elicopterului preşedintelui iranian Raisi. Concluziile raportului

Data publicării:
epava-raisi-iran-profimedia
Foto: Profimedia

Ancheta finală cu privire la prăbuşirea elicopterului în care a murit preşedintele iranian Ebrahim Raisi în luna mai a concluzionat că accidentul s-a datorat vremii nefavorabile şi ceţii, a anunţat presa de stat duminică, transmit EFE şi Reuters.

'Cauza principală a accidentului de elicopter au fost condiţiile atmosferice complexe din regiune în sezonul de primăvară', a indicat raportul final al anchetei efectuate de un comitet militar, a informat televiziunea de stat IRIB, citată de Agerpres.

Raportul arată că 'formarea bruscă a unei mase dense de ceaţă' a cauzat prăbuşirea elicopterului Bell 212, în care se aflau Raisi, ministrul de externe Hosein Amir Abdolahian şi alţi şase pasageri, într-o regiune muntoasă din provincia Azerbaidjanul de Est.

Membrii comisiei au examinat condiţiile tehnice, inginereşti, electronice şi de navigaţie ale elicopterului prăbuşit şi nu au constatat defecţiuni la aparat sau la întreţinerea acestuia de la achiziţionare.

Statul Major al armatei iraniene a declarat deja în luna mai că nu a găsit semne suspecte în accident şi că elicopterul respectase planul de zbor.

După trei zile de funeralii ample în mai multe oraşe din ţară, Raisi a fost înmormântat sâmbătă într-un important mausoleu religios din oraşul Mashad.

Decesul lui Raisi a dus la organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate, câştigate de reformistul Masud Pezeshkian, care a preluat mandatul pe 30 iulie.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei