SUA au anulat vizele a peste 1.000 de studenți și cercetători chinezi din motive de securitate naţională

Data actualizării: Data publicării:
Relatii China - SUA, ilustratie
Foto: Profimedia Images

Guvernul american a revocat începând din iunie vizele a peste 1.000 de cetăţeni chinezi din motive de securitate naţională, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, scrie Agerpres.

Vizele au fost revocate pe baza unei proclamaţii prezidenţiale de la 29 mai de a suspenda intrarea în SUA a unor studenţi şi cercetători chinezi consideraţi a reprezenta un risc de securitate.

"Proclamaţia protejează securitatea naţională a SUA prin limitarea abilităţi (Chinei) de a trimite studenţi şi cercetători chinezi în SUA pentru a fura tehnologii, proprietăţi intelectuale şi informaţii americane pentru a dezvolta capabilităţi militare avansate", a precizat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.

"Studenţii şi cercetătorii universitari de mare risc declaraţi neeligibili prin această proclamaţie reprezintă un mic subgrup din numărul total de studenţi şi universitari chinezi care vin în SUA", se adaugă în comunicat.

"Continuăm să primim cu bucurie studenţi şi universitari legitimi din China care nu promovează ţelurile Partidului Comunist Chinez de dominaţie militară", a mai precizat Departamentul de Stat.

Anunţul vine la o săptămână după ce secretarul de stat Mike Pompeo a spus că diplomaţii chinezi de nivel înalt vor avea nevoie de aprobarea guvernului american pentru a vizita campusuri universitare şi pentru a se întâlni cu oficiali locali.

Declaraţia vine de asemenea şi după închiderea Consulatului SUA din oraşul chinez Chengdu în iulie ca răspuns la închiderea Consulatului Chinei din oraşul texan Houston "pentru a proteja proprietatea intelectuală americană şi informaţiile private ale americanilor".

Aceste decizii de închidere a unor consulate au amplificat tensiunile dintre cele două ţări, ale căror relaţii erau deja încărcate din cauza neînţelegerilor privind legăturile comerciale, pandemia de coronavirus, represiunea autorităţilor în regiunea Xinjiang din vestul extrem al Chinei şi măsurile Beijingului de a reprima protestele prodemocraţie din Hong Kong.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri