Când ar putea merge românii în SUA fără viză. Ambasador: „Suntem pe ultima sută de metri”

Data actualizării: Data publicării:
visa waiver
Foto: Getty Images

România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver, susţine ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.

„Suntem pe ultima sută de metri, adică până la sfârşitul anului fiscal american, care se termină la 1 octombrie anul acesta, suntem convinşi că va fi îndeplinit criteriul de a fi sub 3% rată de respingere din toate aplicaţiile cetăţenilor români pentru vize în SUA. Ambasada Statelor Unite a acordat anul acesta un număr uriaş de vize, cred că se vor apropia de 50.000, poate 60.000. Sunt foarte multe aplicaţii venite şi din mediul privat şi din mediul guvernamental şi credem că este o şansă foarte bună. Anul trecut fiscal, care s-a încheiat la 1 octombrie 2023, am fost la o rată de respingere de peste 8%, deci putem să fim anul acesta sub 3%", a declarat, pentru Agerpres, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.

Acesta a precizat că România mai are o serie de măsuri de securitate de îndeplinit, pe lângă acest criteriu, de a fi sub 3% rata de respingere a vizelor într-un an fiscal american.

„Pe de altă parte, pe lângă acest criteriu, mai avem o serie de măsuri de securitate de îndeplinit. Guvernul şi Parlamentul şi-au luat acest angajament că vor îndeplini aceste măsuri, acorduri de securitate pentru schimburi de informaţii privind combaterea criminalităţii transfrontaliere şi a terorismului şi sunt câteva acorduri încheiate sau în curs de încheiere şi, în momentul în care vom şti că am încheiat toate aceste obligaţii, partea americană va fi notificată, va veni o misiune de evaluare în România, probabil la sfârşitul acestui an sau în prima jumătate a anului viitor, urmând ca Departamentul de Stat American şi Departamentul Securităţii Naţionale să constate îndeplinirea de către România a acestor criterii şi să acorde României statutul de membru programul Visa Waiver”, a explicat ambasadorul României în SUA.

Întrebat dacă există varianta obţinerii unei derogări din partea SUA, în cazul în care România nu va îndeplini criteriile cerute de statul american pentru admiterea în programul Visa Waiver, ambasadorul a răspuns: „Este imposibilă o derogare”.

„Din punctul meu de vedere este imposibilă o derogare, pentru că există o întreagă discuţie cu privire la imigraţia ilegală în Statele Unite şi este greu. Nici Israelul n-a primit o asemenea derogare, nici Polonia n-a primit o asemenea derogare. Deci această lege, care a fost votată de Congresul american în 1986, este una foarte strictă, pentru că ea se referă în primul rând la măsuri de securitate şi de apărare a graniţelor Statelor Unite şi nimeni nu îşi permite, dacă o ţară nu îndeplineşte aceste criterii, să ofere o derogare, pentru că în cazul unui incident de securitate în care ar fi implicat un cetăţean al unei ţări care a intrat într-o asemenea derogare ar exista un mare mare scandal”, a adăugat Muraru.

Cu toate acestea, ambasadorul României în SUA s-a declarat „foarte optimist” în ceea ce priveşte includerea României în programul de scutire de vize.

„Eu sunt foarte optimist pentru că ştiu ce s-a făcut şi ştiu în primul rând că există un angajament de ambele părţi. Şi partea americană a înţeles că România a aşteptat prea mult acest moment şi noi am băltit, ca să folosesc aşa un termen mai puţin academic, la 10% rată de respingere vreme de 10 ani de zile. Deci e clar, dacă n-ar fi existat această implicare a ambasadei de la Bucureşti, a Ministerului de Externe, a Guvernului României, numirea unui coordonator naţional pe Visa Waiver, crearea unui unui comitet interministerial, toată lumea a înţeles că fără aceste lucruri cu greu am putea intra”, a mai spus şeful Ambasadei României în SUA.

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru, a participat duminică la „Romania Day on Broadway” , un eveniment care a debutat în anul 2000, organizat în parteneriat cu Ambasada României din Statele Unite ale Americii, Consulatul General al României din New York şi Institutul Cultural Român.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imaginile zilei! Gestul făcut de Ilie Bolojan când nu ştia că este filmat. Cei din jur au rămas fără cuvinte...
Digi FM
Alex Dobrescu, tatăl copiilor Cristinei Cioran, ridicat de polițiști. Este acuzat de trafic de substanțe de...
Pro FM
Justin Bieber, imaginile care au stârnit controverse printre fani: „Ești tată, ar trebui să fii un exemplu...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Un român îmbrăcat cu o uniformă falsă de militar instigă la violență pe net. Postarea a înfuriat internauții
Newsweek
EXCLUSIV Nicio pensie nu a intrat la Mica Recalculare. Când va funcționa sistemul informatic?
Digi FM
Moartea lui Gene Hackman. Ce spun reprezentanții companiei de gaz din New Mexico, în urma anchetei efectuate...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Un șobolan a făcut spectacol într-un metrou din New York. Imaginile cu rozătoarea „dansând” pe bară sunt...
Film Now
"Mama lui Stifler" din American Pie, despre zilele ei de petrecăreață: "Eram complet lipsită de control și nu...
UTV
Madalina Ghenea a intors toate privirile la petrecerea lui Elton John