Soția lui John Paulson, unul dintre cei mai cunoscuți investitori de pe Wall Street, îl dă în judecată și cere cel puțin 1 miliard de dolari, susținând că acesta încearcă să ascundă miliarde de dolari în procesul de divorț, scrie Reuters. Cei doi divorțează după 22 de ani de căsnicie.
În plângerea depusă joi la o instanță din New York, Jenica Paulson a reclamat că soțul ei a creat și a finanțat în secret trei trusturi pentru a se asigura că averea strânsă de-a lungul căsniciei de 22 de ani nu va fi împărțită în mod echitabil.
„Doamna Paulson a fost o soție loială. Domnul Paulson a răsplătit devotamentul soției sale prin implementarea unui plan, pe o perioadă de nouă ani, pentru a izola bunurile dobândite în timpul căsătoriei și astfel de a restricționa accesul doamnei Paulson la ele,” se arată în plângere.
Printre inculpați se numără și o unitate a băncii JPMorgan Chase & Co (JPM.N), care servește ca administrator pentru două dintre trusturi. Un purtător de cuvânt al băncii a refuzat să comenteze.
John şi Jenny Paulson divorțează după 22 de ani de căsnicie
John Paulson, 65 de ani, deţine o avere netă de 4,8 miliarde de dolari, sumă obţinută în mare parte datorită pariului pe care l-a plasat împotriva pieţei imobiliare din Statele Unite înaintea crizei financiare din 2008. De asemenea, el deţinea în 2019 circa 1,9 miliarde de dolari în cadrul fundaţiei familiei Paulson.
Născută în Galaţi, Jenny Paulson, 51 de ani, şi-a întâlnit soţul cu mult timp înainte ca acesta să devină faimos. El a angajat-o ca asistentă la scurt timp după ce Jenny obţinuse azil politic în SUA şi, pe măsură ce se apropia de 45 de ani, a decis că a sosit momentul să se căsătorească, Jenny având „personalitatea îmbucurătoare pe care o căuta”, conform cărţii „The Greatest Trade Ever”, de Gregory Zuckerman.
„Jenny nu consuma alcool, nu fuma şi nu ieşea noaptea în oraş. Era o gură de aer proaspăt”, spune Paulson. El a invitat-o în oraş timp de un an, însă Jenny a insistat prin a-i spune că, mai întâi, trebuie să o concedieze şi să îi găsească un alt loc de muncă.
Într-un final, a fost de acord să ia masa împreună şi, după mai bine de 200 de întâlniri, John şi-a găsit curajul de a o cere în căsătorie.
Alături de mai mulţi investitori, John Paulson a câştigat aproximativ 20 de miliarde de dolari în momentul în care s-au prăbuşit creditele ipotecare subprime şi au provocat cea mai gravă criză financiară de la Marea Depresiune a anilor 1930.
În urmă cu doi ani, John Paulson şi-a transformat fondul de hedging într-o afacere de familie, după ce activele au scăzut de la 38 de miliarde de dolari în 2011 la 9 miliarde de dolari în 2019.
John Paulson, în vârstă de 66 de ani, a cerut divorțul în septembrie anul trecut. Cei doi au împreună au două fiice, de 19 și 17 ani.
Jenny Paulson a spus că a aflat despre dosarul de divorț din presă.
Editor : A.P.