Soția lui Budanov, șeful spionajului militar ucrainean, ar fi fost otrăvită cu mercur și arsenic. „Ea era ținta, nu e un accident”

Data publicării:
Marianna Budanova
Marianna Budanova a fost spitalizată „în urmă cu peste o săptămână”. Foto: X/Theta__X

Ucraina acuză Rusia de otrăvirea cu „mercur şi arsenic” a Mariannei Budanova, soţia şefului spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al GUR, Andrii Iusov, relatează AFP, potrivit News.ro. 

„Aceasta este ipoteza principală”, susține Iusov. El dă asigurări că este vorba despre o otrăvire deliberată cu metale grele, mercur şi arsenic”, precizând că nu este un simplu accident. 

Kirilo iusov declară că Marianna Budanova „era ţinta” şi nu soţul acesteia.

„Este pur şi simplu imposibil ca șeful Serviciilor Secrete Militare din Ucraina (GUR), Kirilo Budanov), să fie atins în mod direct în acest fel”, apreciază el.

Budanova, consilieră a primarului Kievului Vitali Klicikov, a fost spitalizată „în urmă cu peste o săptămână”, precizează Iusov.

El a confirmat informaţii de presă potrivit cărora urme de metale grele au fost descoperite acasă la „mai mulţi” colaboratori ai serviciului militar ucrainean de informaţii, însă nu a oferit niciun detaliu.

Rusia nu a reacţionat imediat faţă de aceste acuzaţii.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri