Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a cerut Bisericii Ortodoxe ruse să îl canonizeze pe comandantul Aleksandr Suvorov, unul dintre cei mai mari generali din istoria Rusiei, scrie TASS.
Biserica rusă urmează să colecteze materiale despre viața acestuia și informații despre „prezența sau absența miracolelor pe care le-ar fi înfăpuit”, acesta este un criteriu obligatoriu pentru canonizare.
„Personalitatea marelui comandant, desigur, atrage atenția multor oameni, întrebarea a fost ridicată în mod repetat de diferite organizații publice, persoane individuale. Chiar și Ministerul Apărării, personal ministrul Apărării - au apelat la noi cu această întrebare despre canonizare. Sfinția Sa Patriarhul i-a răspuns lui Serghei Kuzhugetovich (Shoigu - nota TASS) că vom strânge materiale, vom avea o mulțime de materiale, vom reveni asupra acestei probleme în detaliu”, a spus episcopul Pankrati.
Alexander Vasilievich Suvorov (1730-1800) - comandant rus, teoretician militar, Generalisim(grad militar onorific care se acordă temporar, doar pe timp de război) al forțelor terestre și maritime ruse, feldmareșal al trupelor austriece, mare mareșal al trupelor piemonteze. Câștigător al tuturor ordinelor militare rusești și al multor premii străine. Timp de aproape jumătate de secol de activitate continuă de luptă, a participat la șapte războaie, a luptat 60 de bătălii și nu a pierdut nici una, mai scrie TASS.
Editor : R.K.