Sofia Coppola, a doua regizoare premiată la Cannes după 56 de ani
Data actualizării: Data publicării:
Sofia Coppola este a doua regizoare care a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor la Cannes din istoria Festivalului de Film. Ultima dată când o femeie a fost distinsă cu acest premiu a fost acum 56 de ani, în 1961, când regizoarea rusă Yuliya Solntseva a câștigat pentru regia filmului „The Story of the Flaming Years”, relatează Huffington Post.
Regizoarea americană a câștigat acest premiu pentru pelicula „The Beguiled”, un film de groază a cărei acțiune are loc în statul american Virginia în timpul Războiului Civil la o școală pentru fete. Nu este prima dată când Sofia Coppola a fost în cărți pentru acest premiu, ea a mai concurat cu filmele „ The Virgin Suicide”, „Marie Antoinette” și „The Bling Ring”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Am fost foarte entuziasmată că am reușit să fac acest film și este emoționant să primesc această onoare la Cannes”, a spus Coppola, mulțumind apoi Universal Studios pentru sprijinul acordat femeilor din industria filmului.
Fiica faimosului regizor Francis Ford Coppola, Sofia este regizoare, scenaristă, producătoare și actriță. După ce a primit critici negative pentru prestația din filmul Nașul, Sofia a lăsat actoria deoparte și s-a înscris la programul de arte frumoase de la Institutul de Arte din California.
În 1993, a început să scrie un scenariu adaptat după romanul lui Jeffrey Eugenides „The Virgin Suicides”. Cu James Woods, Kathleen Turner și Kirsten Dunst în rolurile principale, filmul a fost un succes, primind critici foarte bune.
În 2003, Coppola a debutat oficial cu filmul „Lost in Translation”. Cu veteranul Bill Murray în rol principal, filmul spune povestea a doi americani străini: o tânără soție și un fost actor care se străduiesc să își găsească drumul în viață. Filmul i-a adus un Oscar pentru scenariu.
Următorul film al cineastei nu a fost primit la fel de bine ca predecesorul. Coppola a scris, regizat și produs pelicula „Marie Antoinette”. Cu Kirsten Dunst în rol principal, filmul a fost bine primit de critici, dar nu a reușit să aducă oamenii la cinema.
Lista completă a premiilor celei de-a 70-a ediţii a Festivalului Ide Film de la Cannes (17 - 28 mai):
Competiţia oficială:
Palme d’Or – ”The Square”, de Ruben Östlund Marele Premiu al Juriului – ”120 Battements par Minute”, de Robin Campillo Premiul Juriului – ”Loveless/ Nelyubov”, de Andrey Zvyagintsev Premiul pentru regie – Sofia Coppola (”The Beguiled”) Premiul pentru scenariu – ex-aequo: Yorgos Lanthimos şi Efthimis Phillipou (”The killing of a sacred deer”) şi Lynne Ramsay (”You were never really here”) Premiul pentru interpretare masculină – Joaquin Phoenix (”You were never really here”, de Lynne Ramsay) Premiul pentru interpretare feminină – Diane Kruger (”In the fade”, de Fatih Akin) Caméra d'Or – ”Jeune Femme”, de Léonor Serraille Palme d’Or pentru scurtmetraj – ”A gentle night/ Xiao Cheng Er Yue”, de Qiu Yang Menţiune specială a juriului pentru scurtmetraj – ”The Ceiling/ Katto”, de Teppo Airaksinen Palme d’Or onorific – Jeffrey Katzenberg Premiul celei de-a 70-a aniversări – Nicole Kidman
Un Certain Regard:
Marele Premiu - ”Lerd”, de Mohammad Rasoulof Premiul Juriului – ”Las hijas de abril”, de Michel Franco Premiul pentru regie – Taylor Sheridan, pentru ”Wind River” Premiul pentru interpretare feminină – Jasmine Trinca, pentru pelicula ”Fortunata”, regizată de Sergio Castellitto Premiul pentru scenariu - ”Barbara”, de Mathieu Amalric
Cinéfondation:
Premiul I - ”Paul est là”, de Valentina Maurel Premiul al II-lea - ”Heyvan/ Animal” (Iran), de Bahram & Bahman Ark Premiul al III-lea - ”Deux égarés sont morts”, regizată de Tommaso Usberti Premiile criticii internaţionale – FIPRESCI: "120 Beats Per Minute", de Robin Campillo (Competiţia oficială) "Closeness", de Kantemir Balagov (Un Certain Regard) "The Nothing Factory", de Pedro Pinho (Quinzaine des Réalisateurs)
Premiile Juriului Ecumenic:
Marele Premiu – ”Radiance”, de Naomi Kawase
Semaine de la Critique:
Marele Premiu (Grand Prix Nespresso) - ”Makala”, regizat de Emmanuel Gras Révélation France 4 - ”Gabriel e a montanha”, de Fellipe Gamarano Barbosa Premiul Découverte Leica Cine pentru scurtmetraj - ”Los Desheredados”, de Laura Ferrés Aide Fondation Gan à la Diffusion - Version Originale Condor, distribuitor al filmului ”Gabriel e a montanha” SACD - Léa Mysius , pentru ”Ava” Premiul Canal+ - ”How would you react in time of war?”, de Aleksandra Terpińska
Quinzaine des Réalisateurs:
Premiul Art Cinema – ”The Rider”, de Chloé Zaho Premiul SACD - ”Bright Sunshine in”, de Claire Denis, ”L'amant d'un jour”, de Philippe Garrel Premiul Europa Cinemas Label - ”A Ciambra”, de Jonas Carpignagno Premier Prix Illy pentru scurtmetraj – ”Retour à Genoa City”, de Benoît Grimalt Carrosse d'Or – cineastul german Werner Herzog Queer Palm – "120 Beats Per Minute", de Robin Campillo Palm Dog – Bruno din ”The Meyerowitz Stories”, de Noah Baumbach