Șeful unei platforme de criptomonede a fost condamnat la peste 11.000 de ani de închisoare în Turcia

Data publicării:
"Sunt suficient de inteligent pentru a conduce orice instituție de pe Pământ", a spus Ozer. FOTO Profimedia Images

Fondatorul platformei de tranzacționare Thodex, Faruk Fatih Ozer, în vârstă de 29 de ani, care a fugit în 2021 în Albania, luând cu el fonduri ale investitorilor în valoare de 2 miliarde de dolari, a fost condamnat la 11.196 de ani de închisoare de un tribunal din Turcia pentru fraudă, arată BBC

Faruk Fatih Ozer a fost extrădat în Turcia unde a fost inculpat într-un dosar de spălare de bani, fraudă și crimă organizată. Bărbatul și cei doi frați ai săi au primit fiecare câte 11.196 de ani de închisoare, cu toate că procurorii au cerut ca Ozer să primească 40.562 de ani de închisoare.

"Nu aș fi acționat ca un amator, dacă ar fi fost vorba de o organizație criminală. Sunt suficient de inteligent pentru a conduce orice instituție de pe Pământ. Acest lucru este evident în această companie pe care am înființat-o la 22 de ani", a declarat Ozer în fața judecătorilor, potrivit Anadolu.

Judecătorii de la Istanbul i-au condamnat pentru aceleași infracțiuni și pe sora sa, Serap, și fratele său, Guven la un număr similar de ani de detenție. 

Prejudiciul total al investitorilor în urma prăbușirii Thodex este neclar. Procurorii turci au estimat că se ridică la circa 356 de milioane de lire turceşti (13 milioane de dolari), însă presa turcă a raportat cifre de până la 2 miliarde de dolari.

Astfel de pedepse cu închisoare de câteva mii de ani sunt obișnuite în Turcia, odată ce a fost abolită pedeapsa cu moartea în 2004.

Turcii au început să folosească criptomonedele ca mijloc de înlocuire a lirei, care a început să se prăbușească cu mai bine de doi ani în urmă. Thodex, fondată în 2017, a fost una dintre cele mai mari burse pentru monede virtuale din țară.

Ozer și-a câștigat faima națională drept un geniu al finanțelor și s-a împrietenit cu oficiali de rang înalt.

Cu toate acestea, platforma a făcut implozie brusc în aprilie 2021, iar activele investitorilor au dispărut, după care Ozer a dispărut din peisaj.

El a fost arestat anul trecut în Albania, în baza unui mandat internațional emis de Interpol, și extrădat după un proces îndelungat.

Presa turcă a relatat anterior că Ozer a fugit cu active în valoare de 2 miliarde de dolari (1,6 miliarde de lire sterline). Cu toate acestea, rechizitoriul procurorului estimează pierderile totale ale investitorilor Thodex se ridică la 356 de milioane de lire.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...