Șeful NATO critică prudența excesivă în livrările de arme către Ucraina: „Riscul cel mai mare este dacă Putin câștigă”

Data publicării:
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. F
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg. Foto: nato.int

Occidentul ar trebui să evite prudenţa excesivă în ceea ce priveşte livrările sale de arme pentru Ucraina, a susţinut, sâmbătă, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul Conferinţei de securitate de la  München, avertizând cu privire la consecinţele grave ale unei eventuale victorii a Rusiei în războiul lansat în urmă cu aproape un an împotriva ţării vecine.

„Unii sunt îngrijoraţi că sprijinul nostru pentru Ucraina riscă să ducă la escaladare. Dar riscul cel mai mare este dacă Putin câştigă”, pentru că lumea ar deveni mai periculoasă şi Occidentul mai vulnerabil, a declarat Jens Stoltenberg, conform Agerpres.

În opinia sa, în acest scenariu, dictatorul rus şi alţi lideri autoritari vor crede că „pot folosi forţa pentru a obţine ceea ce doresc”, ceea ce ar fi un mesaj eronat.

În acest context, a continuat Stoltenberg, aliaţii Ucrainei trebuie să îi dea acesteia ceea ce are nevoie pentru a câştiga şi pentru a se afirma ca o naţiune independentă suverană în Europa.

„Vreau să fiu clar, nu există opţiuni lipsite de risc”, a mai spus el.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...