Șeful armatei ucrainene a dezvăluit câți soldați a pierdut Ucraina în războiul cu Rusia

Data actualizării: Data publicării:
APTOPIX Russia Ukraine War
Militari ucraineni. Foto: Profimedia Images

Aproape 9.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în cele şase luni de invazie rusă, a anunţat luni comandantul armatei ucrainene, generalul Valerii Zalujnîi, citat de agenţia Interfax-Ucraina.

Copiii ucraineni au nevoie de o atenţie particulară, întrucât taţii lor au plecat pe front şi „se regăsesc probabil printre cei aproape de 9.000 de eroi care au fost ucişi”, a spus în timpul unui forum desfăşurat la Kiev generalul Zalujnîi, şeful Statului Major al armatei ucrainene, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Aceasta este una dintre extrem de rarele declaraţii ale responsabililor ucraineni despre pierderile militare suferite de Kiev în războiul lansat de Rusia pe 24 februarie.

Cea mai recentă declaraţie de acest fel îi aparţinea preşedintelui Volodimir Zelenski şi fusese făcută la jumătate lunii aprilie, când a afirmat că până atunci aproape 3.000 de militari ucraineni fuseseră ucişi şi alţi circa 10.000 răniţi de la începutul agresiunii ruse.

Volodimir Zelenski a declarat în cadrul conferinței că aproximativ 1 milion de persoane apără Ucraina ca parte a forțelor armate ucrainene sau a altor servicii.

Zalujnîi nu a spus câți civili au fost uciși sau câți membri ai personalului rusesc a estimat Kievul că au fost uciși în lupte, dar Statul Major al forțelor armate ucrainene a estimat că numărul militarilor ruși a fost de 45.400 de morți, potrivit Reuters.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Serialul de pe Netflix care a înnebunit România și întreaga planetă, cu peste 330 de milioane de spectatori...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Ce avere are acum Macaulay Culkin, starul din „Singur Acasă”
Adevarul
Cargoul rusesc „Ursa Major” a fost scufundat în Marea Neagră de „un atac terorist”, spun reprezentanții...
Newsweek
Cum pierd bani la pensie cei 860.000 pensionari care participă la Mica Recalculare? Ce greșeală fac?
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...