Șefii armatelor vest-africane se întâlnesc să discute planurile unei posibile intervenții militare în Niger

Data publicării:
Pro-coup demonstration in Niger's capital Niamey
Demonstrații de susținere a loviturii de stat în Niger. FOTO: Profimedia

Şefii de Stat Major ai unui grup de ţări vest-africane vor discuta, joi şi vineri, în capitala Ghanei, Accra, planurile unei eventuale intervenţii militare pentru a restabili ordinea constituţională în Niger după lovitura de stat din 26 iulie, relatează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres. 

Aceste ţări, reunite în Comunitatea Economică a Statelor Vest-Africane (ECOWAS), au dat iniţial un ultimatum juntei din Niger să-l repună în funcţie până pe 6 august pe preşedintele înlăturat Mohamed Bazoum, ameninţând în caz contrar cu o intervenţie militară, pentru care şefii de Stat Major au elaborat planuri concrete. Dar ultimatumul nu s-a concretizat, după ce majoritatea membrilor Senatului Nigeriei s-au opus cererii preşedintelui Ahmed Tinubu de a autoriza o asemenea intervenţie în care Nigeria, una dintre principalele puteri militare ale Africii, ar urma să fie vârful de lance.

Totuşi, la un summit ulterior al şefilor de stat din ţările ECOWAS aceştia au convenit joia trecută ca o„forţă de rezervă” să fie pregătită pentru o intervenţie militară în Niger, menţionând însă că deocamdată vor căuta mai departe o soluţionare paşnică a crizei prin negocieri cu junta de la Niamey condusă de generalul pucist Abdourahamane Tiani.

Din cele 15 state membre ale ECOWAS, numai cinci, respectiv Nigeria, Benin, Coasta de Fildeş, Senegal şi Guineea-Bissau şi-au declarat disponibilitatea de a participa cu trupe la o asemenea intervenţie.

De cealaltă parte, Mali, Burkina Faso şi Guineea, state suspendate din organizaţie în urma unor lovituri de stat militare, la fel ca Nigerul acum, au transmis că sunt pregătite să sprijine junta din această ţară în eventualitatea unui atac.

Nigerul, una dintre cele mai sărace ţări ale lumii, dar importantă strategic prin rezervele sale de uraniu, a fost până la lovitura de stat unul dintre ultimii parteneri ai SUA şi UE în regiunea Sahel, unde sunt active grupări jihadiste, un ultim atac al uneia dintre acestea ucigând 17 soldaţi ai armatei din Niger.

Fosta putere colonială Franţa şi Statele Unite au împreună circa 2.500 de militari în Niger şi fac tot posibilul să nu piardă influenţa în această zonă unde conducerile militare din ţările vecine s-au apropiat de Rusia.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...