Șef al mafiei italiene, arestat în Corsica. El evadase anul trecut printr-o acțiune incredibilă, surprinsă de camerele de supraveghere

Data publicării:
mafiotul marco raduano arestat
Liderul unui grup mafiot italian, Marco Raduano, prezentat drept "periculos" pe site-ul celor mai căutate persoane din Uniunea Europeană, a fost arestat joi. Foto: Profimedia

Liderul unui grup mafiot italian, Marco Raduano, prezentat drept "periculos" pe site-ul celor mai căutate persoane din Uniunea Europeană, a fost arestat joi în departamentul Haute-Corse (Franţa), au anunţat vineri autorităţile franceze şi italiene, relatează AFP.

Marco Raduano, 40 de ani, care a evadat din închisoare în 2023, este şeful "Societa Foggiana", un grup mafiot activ în provincia italiană Foggia, din Puglia (sud).

Mâna sa dreaptă, Gianluigi Troiano, a fost arestat în acelaşi timp la Otura, în apropiere de Granada, în sudul Spaniei, potrivit unui comunicat publicat de carabinieri.

"Arestarea în străinătate a doi fugari periculoşi, liderul Marco Raduano şi mâna sa dreapta Gianluigi Troiano (...) reprezintă o nouă lovitură dură pentru criminalitate", a declarat ministrul de interne italian, Matteo Piantedosi, pe contul ministerului său de pe reţeaua X, fostă Twitter, citat de Agerpres.

Aceste arestări au fost posibile datorită eforturilor ofiţerilor de poliţie italieni şi "cooperării cu forţele de ordine franceze şi spaniole", a mai spus Piantedosi.

Ele au fost efectuate de membrii unui grup special de carabinieri italieni "cu sprijinul jandarmeriei franceze şi al unităţilor operaţionale ale gărzii civile spaniole", au mai spus carabinierii.

Marco Raduano ispăşea o pedeapsă de 24 de ani de închisoare pentru apartenenţă la o organizaţie mafiotă, trafic de droguri, deţinere ilegală de arme şi alte infracţiuni, potrivit Europol.

Într-un alt dosar în derulare, el este acuzat de comiterea a două crime, potrivit carabinierilor.

Europol precizează că el s-a aflat "în fruntea" organizaţiei sale criminale având rolul de "finanţator, organizator şi ucigaş fără milă al grupului".

Evadarea sa, la sfârşitul lunii februarie 2023, dintr-o zonă de înaltă securitate a închisorii Nuoro, în Sardinia, a fost incredibilă şi surprinsă de camerele de supraveghere. Cu ajutorul mai multor cearşafuri legate între ele, el a coborât pe peretele închisorii, înainte de a fugi.

Mâna sa dreaptă, Gianluigi Troiano, evadase în 2021, în timp ce ispăşea o pedeapsă, în regim de arest la domiciliu, de nouă ani şi două luni.

Mult timp subestimată, mafia din Foggia, cunoscută drept "cea de-a patra mafia" - celelalte trei fiind Cosa Nostra în Sicilia, 'Ndrangheta în Calabria şi Camorra în Napoli - este considerată în prezent una dintre cele mai violente din peninsulă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...