Unul dintre „cei mai periculoşi” fugari ai mafiei italiene, Francesco Lapis, cunoscut ca făcând parte din organizaţia criminală Camorra Romana, a fost arestat în Barcelona, a anunţat sâmbătă poliţia spaniolă, relatează Reuters.
„Fugarul apărea pe lista (Italiei) cu cei mai periculoşi fugari deoarece era cunoscut în cercurile criminale ca o persoană apropiată de aşa-numita Camorra Romana”, a declarat poliţia naţională spaniolă într-un comunicat.
Lapis fusese condamnat în Italia pentru trafic cu cantităţi mari de cocaină, haşiş şi marijuana între Spania şi Italia, notează Reuters, citată de News.ro.
După ce Lapis a fugit din ţară, poliţia italiană a cerut ajutorul omologilor spanioli pentru depistarea sa, deoarece suspecta că se află în Spania.
Poliţia a declarat că iniţial s-a crezut că se află în Ibiza, dar când asociaţii săi au călătorit cu avionul din Franţa la Barcelona, agenţii au început o operaţiune de supraveghere pentru a-l depista pe Lapis în oraş. În încercarea de a se sustrage urmăririi, asociaţii lui Lapis au schimbat la un moment dat taxiul cu care plecaseră de la aeroport.
„În ciuda măsurilor de precauţie pe care şi le-au luat, (poliţia) a reuşit să continue urmărirea (acestora) până la periferia oraşului Barcelona, unde au fost întâmpinaţi de fugarul însuşi pe un drum public, iar acesta a fost arestat rapid”, a declarat poliţia.
Poliţia italiană emisese un mandat european de arestare pentru capturarea lui Lapis.
Editor : Liviu Cojan