Antony Blinken, secretarul american de stat, îi va primi miercuri pe omologii săi din Israel şi Emiratele Arabe Unite (EAU), a anunţat sâmbătă Departamentul de Stat al SUA. Miza principală a întâlnirii este continuarea sperată de Washington a procesului de recunoaştere a Israelului de către ţările arabe.
Secretarul de stat Blinken va avea întrevederi bilaterale separate cu ministrul israelian al afacerilor externe, Yair Lapid, apoi cu cel al Emiratelor, şeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, înainte de o întâlnire trilaterală, a precizat Departamentul de Stat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Subiectul discuţiilor vor fi „progresele înregistrate de la semnarea Acordurilor Abraham anul trecut, viitoarele posibilităţi de colaborare şi problemele bilaterale, mai ales securitatea şi stabilitatea regională”, a indicat diplomaţia americană.
La mijlocul lunii septembrie, şeful diplomaţiei americane a avut deja o întâlnire virtuală cu omologii săi din statul evreu, Emiratele Arabe Unite şi Maroc, la finalul căreia a încurajat mai multe ţări arabe să recunoască Israelul, cu ocazia primei aniversări a acordurilor istorice de normalizare încheiate sub egida fostului preşedinte american Donald Trump.
La 15 septembrie 2020, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein au devenit primele ţări de la Golful Persic care şi-au normalizat public relaţiile cu Israelul. Marocul şi Sudanul le-au urmat exemplul.
După soirea la putere, administraţia democrată a preşedintelui Joe Biden, care vrea, totuşi, să se delimiteze de era Trump, a spus că aprobă aceste acorduri, considerate unul din principalele succese diplomatice ale predecesorului său republican.
Editor : B.P.