Scandal în Germania: Olaf Scholz, pus în dificultate de noi relatări apărute în presă despre perioada în care era primarul Hamburgului

Data publicării:
Olaf Scholz
Cancelarul german, Olaf Scholz. Foto: Profimedia Images

Un scandal bancar legat de trecutul de primar al Hamburgului al actualului cancelar social-democrat german Olaf Scholz îl pune pe acesta în dificultate, în urma unor noi relatări apărute miercuri în presa germană, inclusiv în săptămânalul Der Spiegel, dar şeful guvernului a respins joi la o conferinţă de presă că ar fi exercitat vreun fel de „influenţă politică” în acel caz.

În centrul polemicii se află descoperirea unei sume cash de 214.000 de euro în seiful unui fost deputat al Partidului Social-Democrat german (SPD), Johannes Kahrs, care conducea filiala locală a acestei formaţiuni la Hamburg în 2016, când Scholz era primar acolo.

Conform presei germane, această sumă de bani ar putea avea o conexiune cu scandalul legat de banca Warburg, caz investigat de peste doi ani de o comisie parlamentară a landului Hamburg şi în care rolul actualului cancelar nu a fost încă elucidat, scrie Agerpres.

În anul 2016, după o serie de întâlniri între persoane din managementul acelei bănci şi înalţi responsabili ai SPD, autorităţile fiscale ale oraşului Hamburg au renunţat la încasarea unei sume de 47 de milioane de euro obţinute de banca Warburg prin tranzacţii neregulamentare.

În ce-l priveşte, Olaf Scholz neagă că ar fi influenţat, din funcţia de primar, decizia fiscului şi spune că nu-şi aminteşte mare parte din conţinutul discuţiilor la care a participat atunci.

Legături între un fost lider al partidului lui Scholz și banca Warburg, implicată într-un scandal politico-bancar

Potrivit Der Spiegel, nu a fost găsită deocamdată nicio probă conform căreia banii din seiful lui Johannes Kahrs ar avea legătură cu scandalul băncii Warburg. Totuşi, adaugă aceeaşi publicaţie, a ieşit la lumină faptul că banca a donat căre SPD Hamburg cel puţin 45.500 de euro, în principal grupării conduse de Kahrs şi în parte prin filiale ale băncii şi companii asociate cu acesta.

Conform unor note dintr-un jurnal al proprietarului băncii, Christian Olearius, Kahrs este cel care s-a ocupat în 2016 şi 2017 de organizarea întâlnirilor cu primarul de atunci al Hamburgului şi în prezent cancelar.

Olaf Scholz
Cancelarul german urmează să fie audiat în acest caz pentru a doua oară de comisia de anchetă a parlamentului local din Hamburg. Foto: Profimedia Images

Johannes Kahrs nu a vorbit deocamdată despre provenienţa acelei sume, iar un purtător de cuvânt al actualului guvern a spus săptămâna aceasta că Scholz nu avea cunoştinţă de existenţa ei.

Cancelarul german urmează pe 19 august să fie audiat în acest caz pentru a doua oară de comisia de anchetă a parlamentului local din Hamburg. Vorbind joi la prima sa conferinţă de presă după întoarcerea din vacanţa de vară, Olaf Scholz a primit întrebări insistente din partea jurnaliştilor pe acest subiect.

„În cei doi ani de când se investighează acest caz nu a apărut niciodată nici cel mai mic indiciu de influenţă politică”, a răspuns cancelarul. „Puteţi avea încredere că nu mă număr printre persoanele care fac aşa ceva”, a adăugat.

La remarca unui jurnalist care a spus că respectivei bănci i s-a permis să rămână „cu banii furaţi”, Scholz a avut o reacţie dezaprobatoare şi l-a îndemnat pe acel ziarist „să reflecteze” înainte de a formula „aserţiuni pe care nu le va putea demonstra, în cazul în care va trebui să o facă”.

Alte mass-media germane semnalează că procuratura din oraşul Koln, care participă la investigarea scandalului „CumEx Files”, referitor la o schemă de optimizare fiscală concepută de bănci, printre care şi banca Warburg, a dispus în luna martie o verificare a contului de mesagerie electronică folosit de Scholz când era primar la Hamburg.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Avocatul Adrian Cuculis lămurește misterul averii lui Silviu Prigoană. Cât o să le revină copiilor Adrianei...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Fiica Loredanei Groza a urcat pe scenă alături de mama sa. Elena, radiantă într-o ținută asortată cu cea a...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...