Poliţia argentiniană a reţinut şapte persoane acuzate că fac parte dintr-o organizaţie care planifica atacuri teroriste în provincia Mendoza, a anunţat aceasta într-un comunicat de vineri seară, relatează AFP.
„Având la bază expresii anticreştine şi antievreieşti, ei difuzau pe Telegram şi WhatsApp mesaje privind planificarea de atentate împotriva comunităţii occidentale de la Mendoza, cu conţinuturi legate de organizaţii teroriste precum Stat Islamic şi Emiratul taliban al Afganistanului”, a anunţat poliţia federală argentiniană.
Ministrul securităţii, Patricia Bullrich, a anunţat pe contul său de X destructurarea de către poliţie „a unei organizaţii periculoase legate de un grup terorist radical islamic, identificat după ce a ameninţat un jurnalist din comunitatea evreiască”.
Percheziţiile au permis confiscarea de arme de foc, arme albe şi aparate electronice, precum şi de „literatură salafistă”, potrivit poliţiei.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Argentina găzduieşte cea mai mare comunitate evreiască din America latină, cu circa 250.000 de membri. Aceasta a fost ţinta a două atentate, unul asupra ambasadei Israelului în 1992 (29 morţi) şi altul doi ani mai târziu asupra Asociaţiei mutuale israeliene (AMIA), soldat cu 85 de morţi, notează AFP, citată de Agerpres.
În ianuarie, Patricia Bullrich a anunţat arestarea unei alte celule teroriste care plănuia un atentat la Buenos Aires, dar câteva zile mai târziu judecătorul a estimat că acuzaţiile împotriva suspecţilor, între care un frizer şi un jucător de ping-pong, nu erau fondate.
Preşedintele argentinian Javier Milei a declarat în mai multe rânduri că Israelul este unul din principalii săi aliaţi. În iulie, Argentina a declarat mişcarea islamistă Hamas „organizaţie teroristă internaţională”.
Editor : Liviu Cojan