Șapte feluri neașteptate în care a fost afectată viața de zi cu zi a rușilor de sancțiunile occidentale

Data publicării:
ruși pe bănci în zăpada
Foto: Profimedia Images

Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei după declanșarea invaziei împotriva Ucrainei nu au produs colapsul economic dramatic care fusese prezis de unii analiști, însă impactul lor este semnificativ în diverse domenii ale vieții de zi cu zi, scrie The Moscow Times.

Rusia este, în prezent, cea mai sancționată țară din lume, iar penuria de bunuri, accesul limitat la servicii și alte restricții au schimb încet-încet viața de zi cu zi, de multe ori în feluri suprinzătoare, ale rușilor – de la rețete de dulciuri schimbate, viteze mai mici la internet, sau crematorii închise.

La peste nouă luni de la începutul invaziei, The Moscow Times identifică șapte feluri neașteptate în care se simt efectele sancțiunilor.

Rușii rămân fără dulciurile tradiționale

Fabrica de dulciuri rusească din orașul Perm, în munții Urali, și-a schimbat metodele de lucru din cauza sancțiunilor. Șefu fabricii declara în octombrie că fabrica, una dintre cele mai mari din regiune, a fost forțată să-și schimbe rețetele pentru unele dintre produsele sale, ca urmare a sancțiunilor.

„Sunt materii prime care nu pot fi produse în Rusia. De exemplu, boabele de cacao nu cresc aici. Obținerea multor astfel de materii prime a devenit problematică. ”, a spus el într-un interviu pentru un ziar local.

De asemenea, pe lângă schimbarea rețetelor, fabricile trebuie să găsească noi echipamente de lucru după ce furnizorii din Italia, Germania și Regatul Unit și-au închis operațiunile cu Rusia.

Internet tot mai lent

Viteza internetului mobil a scăzut în medie cu 0,6 megabiți pe secundă, față de aceeași perioadă din anul trecut, conform unui studiu făcut public, în martie, de o agenție de analiză rusească.

Problemele cu internetul vor deveni tot mai serioase în Rusia, în condițiile în care giganții europeni din domeniul comunicațiilor au plecat din Rusia, iar modernizarea rețelelor devine tot mai dificilă.

Unii operatori ruși și-au modificat frecvențele folosite în rețelele 3G pentru a le folosi la servicii LTE 4G, scria, luna trecută, ziarul pro-Kremlin Izvestia. Experții spun, însă, că această tactică nu va soluționa problema pe termen lung.

Se închid crematoriile

Un crematoriu important din provincia rusească Voronej s-a închis forțat, recent, ca urmare a defectării singurei sale instalații, produsă în Cehia.

Este puțin probabil ca acest crematoriu să se redeschidă prea curând, având în vedere că instalația defectă nu poate fi înlocuită cu alta – Uniunea Europeană a interzis exportul de astfel de bunuri spre Rusia.

Conform presei locale, specialiștii ruși încearcă să repare echipamentul, însă nu știu cât va dura operațiunea. Conform The Moscow Times, echipamente similare sunt folosite în zeci de orașe din toată Rusia, inclusiv în Sankt Petersburg sau Novosibirsk.

Rutele de transport public sunt anulate

Operatorii de transport public din 84 de orașe rusești au anulat peste 200 de trasee de autobuz și troleibuz anul acesta.

Unul dintre motive este acela că sancțiunile au perturbat lanțurile de aprovizionare rusești și au produs un impact dramatic asupra producătorilor ruși de autovehicule.

Activitatea uzinei Tihvin din regiunea Leningrad, de exemplu, a fost oprită vreme de peste două luni, în vară, din cauza faptului că a rămas fără piese esențiale produse în SUA.

Fără noi buletine

Autoritățile ruse au renunțat la speranțele de a-și reforma sistemul de cărți de identitate. Guvernul rus a început încă din 2013 un proiect de schimbare a sistemului de acte de identitate.

Kremlinul intenționa chiar să înceapă testarea unor noi carduri de plastic în unele regiuni, în accest an, însă sancțiunile occidentale au dus la înghețarea proiectului pe termen nedeterminat.

Printre motivele pentru care s-a renunțat la acest proiect este lipsa de materii prime provocată de sancțiunile occidentale – Rusia nu poate să producă suficiente cipuri și suficient plastic pentru a produce aceste carduri.

Crește numărul clădirilor goale

Numărul de spații și de clădiri goale în Rusia continuă să crească în condițiile în care un număr mare de retaileri pleacă din Rusia. Clădirile de birouri și mall-urile sunt tot mai goale pentru că nu mai are cine să le ocupe.

Procentul de spații goale în mall-urile din Moscova este estimat că va ajunge la 17% până la sfârșitul anului.

De asemenea, 12% dintre toate clădirile de birouri din Moscova, vor fi goale până la finalul anului.

Piloții ruși nu mai au unde să-și încheie instructajele

Piloții ruși au tot mai puține opțiuni pentru a se antrena și a-și termina instructajele, în condițiile în care compania turcă Turkish Airlines a blocat accesul piloților ruși la aparatele lor de antrenament și simulare.

Interdicția a fost impusă ca urmare a temerilor Turkish Airlines că va fi supusă și ea sancțiunilor Agenției pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene.

Decizia turcilor este dramatică pentru piloții ruși, în condițiile în care aparatele speciale de antrenament nu sunt disponibile nici în Rusia, nici în alte state apropiate de aceasta, conform experților citați de The Moscow Times.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...