„Șamanul de la Capitoliu” îi cere lui Trump să îl grațieze: Ar fi corect să îi grațieze pe cei care i-au ascultat invitația

Data publicării:
Șamanul de la Capitoliu
Jake Angeli, cunoscut drept Șamanul de la Capitoliu, a devenit imaginea insurecției din 6 ianuarie, instigată de Trump împotriva Congresului și vicepreședintelui Pence. Foto: Profimedia Images

„Șamanul de la Capitoliu”, protestatarul care a devenit imaginea evenimentelor violente de la Washington DC din 6 ianuarie, în urma cărora au murit cinci oameni, îi cere președintelui în funcție al SUA, Donald Trump, să îl grațieze pentru faptele sale, relatează The Independent.

Jacob Anthony Chansley, care se recomandă drept „Șamanul QAnon”, spune că Donald Trump l-a invitat să atace Congresul în timp ce era validată victoria lui Joe Biden.

Cunoscut și drept Jake Angeli, bărbatul s-a predat autorităților americane sâmbătă și a fost pus sub acuzare pentru mai multe infracțiuni legate de pătrunderea sa ilegală în clădirea Capitoliului.

Avocatul său susține, însă, că „șamanul”, în vârstă de 33 de ani, s-a comportat pașnic și că autoritățile ar trebui să renunțe la caz – „Clientul meu a auzit cuvintele repetate frecvent de președintele Trump și a acționat în consecință. Cuvintele și invitația unui președinte ar trebui să însemne ceva”, a spus avocatul în apărarea clientului său.

„Având în vedere felul pașnic și adecvat în care dl. Chansley s-a comportat, ar fi corect și onorabil ca președintele să îl grațieze și pe el dar și pe ceilalți indivizi pașnici care au acceptat invitația președintelui cu intenții onorabile”, a concluzionat avocatul lui Jake Angeli.

„Șamanul” mănâncă numai organic

În timpul audierii, avocatul său din oficiu, Gerald Williams, i-a spus judecătorului că Chansley nu a mâncat nimic din ziua arestului și că are o dietă strictă, deși nu e clar dacă din motive de sănătate sau din motive religioase.

Judecătorul l-a desemnat pe avocatul din oficiu să rezolve această problemă împreună cu autoritatea unde Chansley este ținut în detenție.

Mama „șamanului QAnon”, Martha Chansley, le-a spus reporterilor că fiul ei are nevoie de o dietă organică: „Se îmbolnăvește foarte tare dacă nu mănâncă mâncare organică. Trebuie să mănânce”, le-a spus femeia jurnaliștilor.

Originar din Arizona, Angeli, care se autointitulează „Lupul din Yellowstone”, s-a remarcat deja în timpul demonstraţiilor pro-Trump din oraşul Phoenix în ultimele luni, arborând sistematic faimosul său coif. El se prezintă drept „soldat numeric al QAnon”, mişcarea al cărei erou este Donald Trump şi care consideră un triumf intruziunea de miercuri în sediul Congresului.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”