Alegeri SUA 2020. Campania electorală, sub semnul conspirațiilor

Data actualizării: Data publicării:
protest al activitilor de extrema dreapta qanon
Foto: Profimedia Images

Alegerile prezidentiale americane din 2016 au stat sub semnul știrilor false și al adevărurilor alternative. Un pericol mult mai mare pândește acum - conspirațiile. O mișcare obscură formată în negura internetului a ajuns în prim-plan chiar prin mijlocirea lui Donald Trump. QAnon e numele care dă fiori. Adepții săi nu sunt doar convinși că lumea e condusă de o elită pedofilă, satanică și canibală, ci că este de datoria lor să-l sprijine în orice fel posibil, chiar și prin violență, pe cel ales să salveze poporul de acest cult, Donald Trump.

În 2017, Donald Trump îi convocase pe șefii armatei la Casa Albă când relațiile dintre Statele Unite și Coreea de Nord păreau că se îndreaptă spre o inevitabilă confruntare. „Aveți idee ce reprezintă tot ce vedeți aici? Ar putea fi liniștea dinaintea furtunii”, a spus Donald Trump jurnaliștilor la poza de grup. Declarația sugera exact acest scenariu. Dar pentru adepții QAnon, „furtuna” avea să aibă cu totul altă conotație.

„Furtuna aceasta ar fi, de fapt, o campanie uriașă de arestări în timpul căreia peste 100.000 de oameni din cele mai înalte eșaloane ale puterii și divertismentului vor fi arestați și se vor confrunta cu marea zi a judecății”, explică analistul Travis View.

Rețelele sociale, refugiu pentru QAnon pe timp de pandemie

Pandemia a permis mișcării QAnon să iasă din tenebrele internetului și să acapareze rețelele sociale, unde mulți și-au găsit refugiul în timpul carantinei. Un studiu văzut de BBC arată că grupurile de adepți de pe Facebook și-au sporit numărul de membri cu 700 la sută în luna martie.

„Ideea de bază a adepților QAnon e că înalți oficiali militari apropiați lui Donald Trump trimit mesaje codate pe forumuri despre o mare bătălie între bine și rău în care Trump și războinicii Q luptă să distrugă o ocultă mondială formată din pedofili sataniști despre care QAnon crede că deține controlul total, inclusiv asupra politicienilor, divertismentului și presei”, explică Travis View.

Dar mișcarea a început să înglobeze toate marile conspirații.

Ce cred adepții QAnon

„Cu certitudine, JFK a fost asasinat de CIA și vă spune asta un om care îl are pe JFK pe braț. Atentatele de la 11 septembrie au fost o lovitură din interior. Oamenii din administrație lucrează pentru Statul Paralel”, spune Nick Nittoli, adept QAnon.

Orice american celebru, bogat, influent și democrat se potrivește profilului de inamic al poporului conturat de comunitatea QAnon. Hillary Clinton, George Soros sau Bill Gates sunt doar câteva dintre nume.

Iată un exemplu de dialog redat de CNN, purtat cu un adept QAnon:

- Care-i treaba cu Tom Hanks?

- Chiar vreți să vă dau mură-n gură? E suspect. Sunt suspiciuni.

- Dar de unde știi că Tom Hanks...

- Dar tu de unde știi că nu e așa? Dovedește-o! Ai tu certitudinea că nu e așa?

- Dar nici tu nu știi dacă e așa...

- Suntem într-un impas pentru că în esență spunem același lucru.

- Nici tu nu știi și totuși ai o pancartă în care spui despre el că e pedofil.

- Da!

- Dar nu știi dacă e adevărat sau nu.

- Și atunci cum de e așa de influent?

Profilul celor care cred în conspirații

Profesorul universitar Alina Bârgăoanu a descris profilul celor care pică în capcana acestor conspirații.

„Am facut cercetari privind vulnerabilitatea la teoriile conspiratiei si asteptarea mea era că oamenii mai putin educați, oamenii din mediul rural sunt mai vulnerabili. Cercetarea a aratat ca vulnerabilitatea nu e prezisă de nivelul de educație, ci de profilul psihologic și meniul informațional. Cred că aceste rezultate obținute în Romania sunt valabile și pe alte spații culturale precum cel american”, spune Alina Bârgăoanu, profesor la SNSPA.

Ce crede Donald Trump despre QAnon

A fost doar o chestiune de timp până când adepții QAnon și-au făcut apariția la mitingurile de campanie ale lui Donald Trump. Întrebat ce știe și ce crede despre această mișcare, iată care a fost răspunsul președintelui:

- Am înțeles că mă plac foarte mult. Și apreciez asta.

- Au această teorie că, în secret, dumneavoastră salvați lumea de un cult satanic din care fac parte canibali și pedofili. Vă sună a ceva cunoscut?

- Nu știam, dar e un lucru rău sau un lucru bun? Dacă pot ajuta să scăpăm lumea de probleme, sunt dispus să o fac, sunt dispus să mă implic. Și chiar fac asta, salvez lumea de filosofia stângistă radicală care ar putea distruge această țară. Și dacă această țară va fi distrusă, toată lumea se va nărui.

Președintele n-a făcut niciun efort pentru a demonta conspirația, deși FBI a calificat QAnon drept o mișcare cu potențial terorist.
A fost mai mult decât suficient pentru a întări convingerea conspiraționiștilor în rolul său aproape mesianic.

Ce se poate întâmpla dacă Trump pierde alegerile

„Ne luăm țara înapoi. Nu e de joacă. Dacă Joe Biden câștigă, mă tem pentru soarta Americii. Sunt convins că QAnon va avea ceva de zis. Și suntem mulți, suntem puternici și unde merge unul, mergem toți”, spune Nick Nittoli, adept QAnon.

„Iată că în 2020 e principala temă aflată în dispută: contestarea votului, ce facem noi marți seară, pe 3 noiembrie? Ce facem de miercuri?
(E posibil că această mișcare să ajungă în offline?) Există această posibilitate, mai ales că există messaje explicite de genul că ieșim în stradă să ne apărăm votul. În planul încrederii în democrație, efectele ar fi devastatoare. Ar fi vorba despre un spectacol în văzul tuturor cu efecte asupra Statelor Unite, dar mai ales asupra democrației”, arată Alina Bârgăoanu, profesor SNSPA.

Și când toată America și lumea vuiesc de QAnon, președintele Donald Trump continuă să spună că nu știe mai nimic despre subiect.

- Nu știu nimic despre QAnon.

- Tocmai v-am spus eu.

- Mi-ați spus, dar, și îmi pare rău că zic, asta nu înseamnă neapărat că e și adevărat. Nu știu nimic. Știu că sunt ferm împotriva pedofiliei, lupt dârz împotriva ei.

- Dar de ce nu spuneți că totul e o nebunie și că nimic din ce spun ei nu e adevărat?

- Pot să fiu sincer? Poate are dreptate. Eu pur și simplu nu știu nimic despre QAnon.

- Ba știți.

- Ba nu știu, chiar nu știu.

„Putem fi de acord că a fost o campanie electorală perpetuă. Spațiul public american e polarizat, rupt în două, există o confruntare fățișă care pe care, fenomene pe care ne-am fi așteptat să le vedem la un public mai imatur cum e cea din țară noastră. În aceste alegeri s-a intrat cu aceeași stare de spirit cu care s-a ieșit din alegerile din 2016 ceea ce e o dezvoltare spectaculoasă pe care n-am fi așteptat-o din Statele Unite”, conchide Alina Bârgăoanu, profesor SNSPA.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri