Rușii nu-și vor mai putea folosi cardurile bancare. Visa și Mastercard își suspendă operațiunile din Rusia

Data publicării:
o mana care tine carduri visa si mastercard si bancnote de ruble
Cardurile Visa și Mastercard nu vor mai putea fi folosite în Rusia Foto: Profimedia Images

În câteva zile, rușii nu-și vor mai putea folosi cardurile bancare. Visa și Mastercard au anunțat sâmbătă seară că suspendă toate operațiunile în Rusia. Asta înseamnă că oamenii nu vor mai putea folosi nici măcar automatele bancare, nu vor mai putea face plăți online și vor fi nevoiți să retragă banii de la ghișeu, ca în urmă cu câteva decenii.

Visa a anunțat sâmbătă că va întrerupe tranzacțiile din Rusia „în următoarele zile”, adăugând că, odată cu intrarea în vigoare a interdicției, cardurile emise în Rusia nu vor funcționa în străinătate, iar cardurile emise în străinătate nu vor funcționa în Rusia.

„Suntem obligați să acționăm astfel, din cauza invaziei neprovocate a Rusiei în Ucraina și a evenimentelor inacceptabile la care am fost martori”, a declarat Al Kelly, directorul general al Visa.

La scurt timp, Mastercard a făcut un anunț similar, calificând războiul Rusiei împotriva Ucrainei drept „șocant și devastator”. Interdicția Mastercard va fi similară cu cea a Visa. „Prin această acțiune, cardurile emise de băncile rusești nu vor mai fi susținute de rețeaua Mastercard. Și orice card Mastercard emis în afara țării nu va funcționa la comercianții sau la bancomatele din Rusia”, a precizat compania într-un comunicat. „Acestea au fost și vor continua să fie zile foarte dificile - mai ales pentru angajații noștri și familiile lor din Ucraina, pentru colegii noștri care au rude și prieteni în regiune, pentru colegii noștri din Rusia și pentru noi, ceilalți, care privim de la distanță”, a adăugat compania.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”