Poliţia din Moscova a arestat şapte persoane la premiera unui film controversat
Data actualizării: Data publicării:
Poliţia din Moscova a arestat şapte persoane care protestau, marţi, la premiera filmului „Matilda”, despre relaţia ţarului Nicolae al II-lea cu o balerină, producţie controversată, care a generat mai multe ameninţări şi chiar atacuri din partea unor activişti ortodocşi ultraconservatori, informează AFP.com, citată de News.ro.
Potrivit agenţiei de presă TASS, poliţia a transmis că arestările au fost făcute pentru tulburarea ordinii publice. Toate persoanele care au fost arestate sunt activişti ortodocşi. Unele dintre aceste persoane au cântat melodii bisericeşti şi una dintre ele a protestat cu un banner cu mesajul „calomnie”, cu referire la filmul „Matilda”.
Alţi aproximativ 12 protestatari, dintre care unii aveau imagini cu ţarul, nu au fost arestaţi. „Eu mă rog lui Dumnezeu în loc să îl insult. Acest film insultă o familie sfântă”, a spus unul dintre protestatari pentru AFP.
La începutul zilei de marţi, Alexei Ryazantsev, reprezentant al companie de distribuţie Karo Premiere, a spus că vor fi luate măsuri de siguranţă sporite la proiecţiile din weekendul de debut. El a adăugat că distribuitorii primesc în continuare mesaje despre posibile perturbări ale proiecţiilor, dar poliţia se ocupă de acestea.
Recent, trailerul filmului regizat de Alexei Uchitel a generat un val de atacuri pe teritoriul Rusiei. Unul dintre acestea a presupus aruncarea unor cocktailuri Molotov către birourile cineaştilor din Sankt Petersburg. Luna trecută, două maşini au fost incendiate în faţa birourilor avocatului regizorului Uchitel din Moscova.
În oraşul Ekaterinburg, unde a fost asasinată familia imperială ţaristă în anul 1918, un bărbat a izbit o camionetă plină cu canistre de gaz într-un cinematograf, incendiindu-l în semn de protest faţă de filmul „Matilda”.
Luna trecută, două dintre cele mai mari lanţuri de cinematografe din Rusia, Cinema Park şi Formula Kino, au anunţat că vor renunţa la proiectarea filmului, din cauza ameninţărilor primite, dar s-au răzgândit ulterior.
Actorul german Lars Eidinger, care îl interpretează pe ţarul Nicolae al II-lea, a refuzat să călătorească în Rusia pentru premiera filmului, susţinând că se simte în pericol.
Regizorul Alexei Uchitel a spus că nu s-a aşteptat ca filmul său să fie atât de controversat şi că nu doreşte acest lucru nimănui. „A fost foarte dificil din punct de vedere psihologic. Au fost ameninţări, dar autorităţile au intervenit, iar aceste persoane au fost arestate”, a spus el.
Filmul „Matilda” prezintă o poveste de dragoste între ţarul Nicolae al II-lea şi balerina Matilda Kshesinskaya, care provine dintr-o familie cu origini în Polonia. Ea a descris această relaţie în volumul ei de memorii. Relaţia lor a avut loc înainte ca ţarul să se căsătorească şi să ajungă la putere.