Rusia a elaborat în 2021 o strategie pentru „a absorbi” Belarusul în 2030, preluând controlul asupra politicii, economiei şi potenţialului militar al ţării vecine, potrivit unui document al administraţiei prezidenţiale de la Moscova la care a avut acces Centrul Dossier, al opozantului în exil şi fost oligarh Mihail Hodorkovski, transmite marţi EFE.
Este vorba despre un document elaborat de Kremlin împreună cu Serviciul de Spionaj Extern (SVR), Serviciul Federal de Securitate (FSB), Serviciul de Informaţii Militare (GUR) şi Statul Major al Forţelor Armate ale Rusiei şi care se află în posesia unor jurnalişti din Estonia, Rusia, Ucraina, Belarus, SUA, Germania, Suedia şi Polonia, potrivit Dossier.
„Kremlinul urma să adapteze legislaţia belarusă la cea rusă, să gestioneze politica externă a republicii în funcţie de interesul Rusiei, să sporească prezenţa militară pe teritoriul Belarusului, să obţină supremaţia limbii ruse asupra limbii belaruse şi să dea cetăţenie rusă belaruşilor. Toate aceste obiective urmau să fie atinse în nouă ani, până în 2030”, rezumă investigaţia.
Încă din 2021, Rusia şi-a sporit trupele în Belarus cu scuza exerciţiilor militare comune, preludiu al declanşării războiului în Ucraina, la 24 februarie 2022.
Documentul, studiat de Centrul Dossier şi intitulat „Obiective strategice ale Federaţiei Ruse în direcţia belarusă”, stabileşte obiective, cum ar fi „ajustarea legislaţiei belaruse la cea rusă şi supunerea vieţii socio-politice, comerciale, ştiinţifice şi culturale din Belarus”.
„Întreaga strategie a Administraţiei Prezidenţiale se construieşte în jurul acestor domenii. Fiecare dintre obiective este divizat în sarcini cu diferite grade de urgenţă, până în 2022, 2025 şi 2030”, potrivit investigaţiei.
„În afara armonizării relaţiilor comerciale şi economice, Rusia intenţiona să preia controlul sectorului politico-militar din Belarus până în 2030”, menţionează Centrul Dossier.
Ce misiuni au primit serviciile secrete ruse pentru distrugerea independenței Belarusului
Potrivit investigaţiei, misiunile serviciilor de informaţii ruse includ limitarea influenţei forţelor „naţionaliste şi prooccidentale”, încheierea reformei Constituţiei belaruse în conformitate cu interesele ruse şi consolidarea sentimentelor proruse ale elitelor militare şi politice şi în rândul populaţiei belaruse prin introducerea „grupurilor de influenţă proruse”.
„Obiectivele strategice” includ deopotrivă obţinerea controlului asupra spaţiului de informaţii din Belarus înainte de sfârşitul deceniului şi introducerea unei proceduri simplificate pentru emiterea paşapoartelor ruse pentru cetăţeni belaruşi „cu scopul de a crea o pătură de (noi cetăţeni) ruşi interesaţi în integrare şi cercuri comerciale concentrate pe piaţa rusă”.
Documentul are în vedere transformarea educaţiei „într-un instrument” al Rusiei în Belarus, pentru 2030 avându-se în vedere deschiderea de centre de examinare unificate pentru examenul de stat de admitere la universitate, scrie Agerpres.
„În plus, Kremlinul intenţionează să deschidă noi centre de ştiinţă şi cultură în Moghilov, Grodno şi Vitebsk”, potrivit Centrului Dossier.
Rusia şi Belarus au semnat la sfârşitul anilor 1990 tratatul pentru crearea unei uniuni statale în vederea integrării politice şi economice, dar abia în 2019 ambele părţi au căzut de acord asupra a 28 de programe care au fost semnate de preşedinţii rus şi belarus, Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko, în noiembrie 2021.
În marea lor majoritate, aceste programe se referă la chestiuni economice, precum armonizarea legislaţiilor vamale, a impozitelor, dreptului muncii şi a pensiilor, integrarea sistemelor monetare sau crearea de pieţe unice în domeniul energetic şi politici comune în sectoarele industrial şi agricol.
Editor : Bogdan Păcurar | Raul Nețoiu