Gazprom recunoaște că are capacitățile de stocare aproape pline. Experți: Rusia arde gazele pe care ar trebui să le exporte

Data actualizării: Data publicării:
flacara care se vede arzand peste o padure noaptea
Rusia arde gazul care îi prisosește, în condițiile în care și-a redus exporturile către UE. Flacăra uriașă este vizibilă din Finlanda și poluează mediul Foto: Profimedia Images

Grupul rus Gazprom a anunţat vineri că are capacităţile interne de stocare pline în proporţie de 91,4 la sută. Anunțul vine în condițiile în care exporturile sale au scăzut drastic, cu peste o treime, iar experții spun că neavând unde să mai stocheze producția, Gazprom este nevoit să ardă zilnic o parte din gazele care îi prisosesc.

Nivelul capacităţilor de stocare din Rusia înaintea sezonului de iarnă este urmărită cu atenţie, de când Moscova a anunţat că va prioritiza livrările de gaze pe piaţa sa internă, în detrimentul exporturilor, menționează Reuters, preluată de Agerpres.

Gazprom a estimat recent că preţurile la gaze în Europa ar putea creşte iarna aceasta cu 60 la sută, la peste 4.000 dolari per 1.000 metri cubi, întrucât exporturile şi producţia sa continuă să scadă, din cauza sancţiunilor occidentale.

Fluxurile de gaze din Rusia, principalul furnizor al Europei, s-au situat la un nivel redus anul acesta. Un gazoduct din Ucraina a fost închis în momentul în care Moscova a invadat această țară, în februarie. Ulterior, sancţiunile au dus la blocaje ale gazoductului Nord Stream 1, prin care Rusia furnizează gaz în special Germaniei, din cauza unei dispute privind echipamentul folosit. Ca rezultat, preţul gazelor a crescut.

În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un Megawatt oră (MWh).

Per total, exporturile de gaze ale Gazprom au scăzut cu 36,2%, la 78,5 miliarde metri cubi, în perioada ianuarie - 15 august, în timp ce producţia a înregistrat un declin de 13,2%, la 274,8 miliarde metri cubi, faţă de anul precedent, se arată în comunicatul companiei ruse.

Mai mulţi oameni de ştiinţă şi analişti au declarat vineri că Rusia arde în atmosferă cantităţi mari de gaze naturale, în apropierea frontierei cu Finlanda, în timp ce își reduce drastic volumele exportate către Uniunea Europeană.

Unii experți spun că aceasta ar putea fi o strategie tocmai pentru ca Moscova să determine artificial o creștere a prețului gazului pe piața spot, însă confruntată cu o supraproducție, compania Gazprom nu va putea aplica această stratagemă prea mult timp.

Rusia arde gazul care îi prisosește

Reprezentanţi ai firmei de consultanţă Rystad din Norvegia spun că ruşii provoacă un adevărat dezastru ecologic, arzând zilnic circa 0,5 la sută din necesarul de gaze al UE. Flacăra este vizibilă în imagini surprinse din satelit la staţia de comprimare Portovaia de la gazoductul Nord Stream 1, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică.

Rusia a redus tranzitul gazelor prin conducta respectivă la 20 la sută din capacitate şi intenţionează să întrerupă complet livrarea timp de trei zile, săptămâna viitoare, invocând motive legate de întreţinerea turbinelor.

Arderea gazelor la faclă este o practică uzuală în industria petrolieră şi în producţia de gaze, însă nivelul actual este neobişnuit de ridicat. Analiştii de la Ryastad afirmă că volumele de gaze arse sunt dificil de estimat, însă cred că este vorba de circa 4,34 milioane de metri cubi pe zi, ceea ce ar însemna 1,6 miliarde de metri cubi pe an sau 0,5 la sută din cantitatea necesară în Uniunea Europeană.

Operatorii ezită de multe ori să închidă pur și simplu producția, în cazul unui surplus, de teamă că ar putea fi dificil din punct de vedere tehnic sau costisitor să repornească apoi instalațiile.

Arderea la faclă a fost semnalată pentru prima dată luna aceasta din Finlanda. Profesorul Esa Vakkilainen de la Universitatea LUT din Lappeenranta a declarat că este posibil ca Gazprom să ardă deja de două luni gaze în valoare de 1.000 de euro pe oră, iar arderea la faclă afectează atmosfera. „Deci este şi o mare problemă de mediu, în special pentru zona Polului Nord, unde funinginea are categoric un efect asupra încălzirii globale”, a arătat el. Rystad estimează că se emit astfel zilnic circa 9.000 de tone de dioxid de carbon.

Citiți și: Soluția la șantajul Gazprom: Comisia Europeană să impună unilateral un preț unic reglementat la importurile de gaze rusești (expert)

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...