Analiză Foreign Policy: Ce șanse sunt ca SUA să încerce să îl asasineze pe Putin

Prima întrebare care a apărut în presă când președintele iranian Ebrahim Raisi a murit, în luna mai, a fost dacă SUA au avut ceva de-a face cu moartea sa. Iar când președintele rus Vladimir Putin s-a deplasat la Phenian pentru o întâlnire cu Kim Jong Un, au apărut imediat discuții despre oportunitățile pe care le oferă această vizită în afara zonei de protecție a Kremlinului, se arată într-o analiză Foreign Policy. Mai exact, ar trebui Statele Unite și aliații lor să încerce să îl înlăture de la putere pe Putin, declanșând o lovitură de stat în absența lui sau prin asasinarea sa în astfel de călătorii? Ce ar avea de câștigat și care sunt riscurile?

Răspunsul reiese din evaluarea riscului în raportul cu câștigul. Ce s-ar câștiga prin uciderea lui Putin? Comparând statu-quo-ul cu consecințele eliminării violente a liderului de la Kremlin, ar fi amenințarea Rusiei pentru SUA și aliații lor mai mică? S-ar retrage trupele ruse din Ucraina, ar înceta ele să mai fie un pericol pentru NATO în zona baltică și în Europa de Est? Sau ar deveni intențiile Rusiei încă și mai ostile și mai puțin previzibile?

În ciuda obsesiei lui Putin pentru intrigă, negare, duplicitate și cacealma, el a rămas destul de previzibil.

Istoria ne arată că America a susținut mai multe încercări violente de a răsturna regimuri alese în mod democratic, dar pe care nu le agrea, precum cel din Iran în 1953 sau Chile în 1973, în timp ce mai multe investigații au arătat că CIA a încercat de mai multe ori să îl asasineze pe liderul cubanez Fidel Castro.

Într-un caz mult mai recent, SUA nu au ascuns deloc faptul că au pus la cale asasinarea comandantului Forțelor Quds din cadrul Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, Qasem Soleimani, în ianuarie 2020 – o acțiune fără precedent care putea fi interpretată drept un act de război.

„Găsește, fixează, elimină” - mantra operațiunilor speciale americane

Mantra „găsește, fixează, elimină” (ținta) este un alt eufemism pentru vânarea și eliminarea preventivă a teroriștilor din afara granițelor Statelor Unite înainte ca aceștia să poată ataca teritoriile americane.

Doar atacul împotriva lui Soleimani a avut loc în timp ce ținta nu se afla în țara de origine. Operațiunile împotriva lui Mohammad Mosaddegh în Iran, Salvador Allende în Chile și Castro în Cuba au depins mai degrabă de elemente interne care au facilitat tentativele de asasinare.

În afară de aceste cazuri și alte câteva în care implicarea Americii este mai greu de demonstrat, administrațiile de la Washington de-a lungul timpului au preferat statu-quo-ul unui adversar previzibil. Schimbările de regim nu au funcționat prea bine pentru interesele americane, după cum se vede din răsturnarea lui Saddam Hussein în Irak, care a contribuit la Primăvara Arabă soldată cu războaie civile încă nerezolvate prin tot Orientul Mijlociu – Libia, Siria, Yemen – și instabilitate politică în Egipt și Tunisia.

Ocupația americană a Irakului a dus și la ascensiunea grupării teroriste Stat Islamic. Talibanii s-au întors la putere în Afghanistan în ciuda sângelui vărsat și a resurselor investite de Statele Unite timp de 20 de ani, iar acum aceștia adăpostesc grupări insurgente care amenință țările vecine, precum Pakistan, Iran, țările din Asia Centrală și China.

Preferința pentru acceptarea statu-quo-ului este încă și mai mare atunci când țara în cauză dispune de arme nucleare. În privința Rusiei, chiar și în cele mai bune condiții în care guvernul american l-ar putea înlătura pe Putin de la putere și ar putea să își ascundă implicarea, cât de încrezător este Washingtonul că lui Putin îi va lua locul un conducător mai stabil și mai puțin ostil față de Occident?

Cele trei organizații din Rusia care l-ar putea elimina pe Putin

Cele trei organizații care ar avea capacitatea de a se întoarce împotriva lui Putin și a Kremlinului sunt Serviciul Federal de Securitate (FSB), Rosgvardia (Garda Națională) și Serviciul de Securitate al Președintelui din cadrul FSO, Serviciul Federal de Protecție.

FSB asigură stabilitatea regimului lui Putin, monitorizează opoziția, intimidează, pedepsește și stabilește legături cu grupurile de crimă organizată.

Rosgvardia este forța brută a lui Putin. A fost înființată în 2016 din mai multe miliții ale ministerului de interne responsabile de ordinea internă și securitatea granițelor pentru a acționa drept brațul lung al lui Putin împotriva protestatarilor, revoluțiilor și încercărilor organizate de lovituri de stat.

Alexander Bortnikov conduce FSB, după ce i-a luat locul lui Nikolai Patrușev, care i-a urmat lui Putin și a devenit unul dintre principalii săi subalterni.

Până nu demult, Patrușev a fost șeful Consiliului de Securitate al Rusiei și, cel mai probabil, a doua persoană ca importanță de la Kremlin. Ar putea în continuare să fie considerat urmașul lui Putin la conducere, cu toate că acum joacă rolul de consilier prezidențial pentru transportul maritim.

Bortnikov, la fel ca Patrușev, are aceeași viziune despre lume ca Putin, aceeași paranoia față de Occident și aceeași filozofie politică și ridicare în slăvi a vechiului imperiu sovietic.

Bortnikov este considerat a fi persoana în care Putin are cea mai mare încredere, potrivit experților în Kremlin, și, deci, este și cel mai în măsură să îl dea jos de la putere, dacă va dori să o facă.

Adjunctul său, Serghei Borisovici Korolev, cu vreo 10 ani mai tânăr, este văzut drept eficient, la fel de nemilos, dar poate puțin prea ambițios și prea deschis în relația cu grupurile de crimă organizată din Rusia.

Liderii enigmatici ai Rosgvardia și Serviciului Federal de Protecție

Cele 300.000 de trupe ale Rosgvardia sunt comandate de un vechi fost bodyguard al lui Putin, Viktor Zolotov, care a ieșit din umbră abia după revolta nereușită din iunie 2023 a liderului Wagner de la acea vreme, Evgheni Prigojin. Zolotov s-a lăudat cu faptul că a reușit să protejeze Moscova.

Încă și mai puține se știu despre Dmitri Viktorovici Kocinev, directorul FSO, din care fac parte agenții însărcinați cu protejarea președintelui.

Dacă Kocinev a avut mult timp la dispoziție să îl elimine pe Putin, dacă asta ar fi dorit, dar probabil că nu are capacitatea și legăturile necesare pentru a pune la cale un plan prin care să preia puterea.

Kocinev ar avea nevoie de FSB și Rosgvardia ca să îndeplinească o astfel de misiune. Cel mult, el ar fi un complice, dar nu ar putea fi piesa principală a complotului.

Există și alte personaje apropiate de Putin care ar putea avea un cuvânt de spus în alegerea succesorului său – sau chiar să ocupe ei această poziție – precum Igor Secin, fost viceprim-ministru adjunct și actual director general al Rosneft, general-colonelul KGB Serghei Ivanov, fost ministru al apărării și prim-viceprim-ministru, și general-colonelul KGB Viktor Ivanov, care a fost director al Serviciului Federal de Narcotice.

Dacă Putin ar fi asasinat în afara granițelor țării, vechea gardă ar da vina pe Statele Unite și s-ar folosi de ocazie ca să își consolideze puterea și să obțină susținerea publicului.

Având în vedere că au aceeași viziune despre lume ca Putin, riscul unui răspuns militar direct ar fi unul destul de mare.

Paranoia lui Putin și punctul slab care ar putea să îi vină de hac

Potrivit unor documente scurse și a mărturiei lui Gleb Karakulov, fost inginer și căpitan FSO, Putin este paranoic în privința siguranței și a sănătății sale, ceea ce îl face o țintă dificilă.

Una dintre slăbiciunile lui Putin ar putea fi dependența sa de avioanele vechi și problematice Iliușin Il-96 proiectate pe vremea Uniunii Sovietice, pe care le-a folosit și în timpul vizitelor recente în Coreea de Nord și Vietnam.

Când vine vorba de asasinarea lui Putin sau a oricărui adversar de marcă, cea mai mare problemă nu este dacă ar putea o astfel de operațiune să fie desfășurată, ci dacă ar trebui.

Eliminarea lui Soleimani a prezentat multe riscuri, dar Iranul nu este o amenințare existențială pentru SUA. Răzbunarea iranienilor ar fi putut fi mai usturătoare pentru americani, dacă Teheranul ar fi ales să răspundă mai dur, dar nu imposibil de gestionat.

Rusia, însă, este o cu totul altă problemă, după cum însuși Putin aduce aminte mereu Occidentului în discursurile sale în care amenință cu războaie nucleare. Ce se întâmplă dacă dai greș?

După cum a spus și personajul Omar Little din serialul The Wire, parafrazându-l pe faimosul poet și eseist american Ralph Waldo Emerson: „Când îl ataci pe rege, ai face bine să nu ratezi.”

Editor : Raul Nețoiu