Încă o moarte suspectă în Rusia. Fiul magnatului Secin, „mâna dreaptă” a lui Putin, a murit subit la 35 de ani

Data publicării:
Vladimir Putin și Igor Secin, în 2023
Vladimir Putin și Igor Secin, în 2023. Foto: Profimedia

Apar informații despre încă o moarte suspectă în Rusia. Este vorba despre singurul fiu al șefului Rosneft, cel mai mare producător de petrol al țării. Ivan Secin avea 35 de ani și ar fi murit pe 5 februarie, potrivit datelor din registrul cazurilor de moștenire.

Potrivit unui canal de Telegram cu surse în instituțiile de forță, cauza oficială a decesului este un cheag de sânge, relatează Sky News.

„A căzut pe pat și și-a pierdut cunoștința. Cei din jurul lui l-au pus pe Ivan pe podea și au încercat să-l resusciteze”, spun sursele.

Când a ajuns ambulanța, Secin a fost declarat mort. O sursă a declarat pentru presă că cauza oficială a morții a fost un „cheag de sânge detașat”.

Aceleași surse spun că tatăl său, Igor Secin, a interzis orice anchetă oficială și a ordonat Serviciului de Securitate al Rosneft să investigheze decesul.

Fiul său a lucrat pentru Gazprom Bank și pentru Rosneft. La doar 25 de ani, era decorat de Putin pentru marile sale contribuții și pentru anii mulți de muncă conștiincioasă.

Igor Secin, poreclit „mâna dreaptă” a lui Putin, este considerat unul dintre cei mai puternici oameni din Rusia. A fost vicepremier din 2008 până în 2012 și menține legături puternice cu agențiile de informații ale țării.

Secin este unul din oligarhii sancționați de UE în 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Postul de știri rusesc independent Mediazona relatează că primul care a scris despre moartea lui Secin a fost Leonid Nevzlin, fostul director al companiei rusești de petrol și gaze Yukos,

„Ce coincidență ciudată… Astăzi, când eu și prietenii mei ne aminteam cum a început războiul Kremlinului împotriva Yukos, am aflat că Igor Secin și-a pierdut fiul. Același om care a fabricat fiecare caz flagrant împotriva noastră. Pare greu de crezut, dar îl compătimesc sincer pe tatăl care și-a pierdut copilul. Așa cum o compătimesc și pe mama lui Alexei Navalnîi. Așa cum am simpatizat în ultimii ani cu mama lui Boris Nemțov, care ne-a părăsit luna aceasta”, a scris pe Facebook Nevzlin, un oligarh ruso-israelian care a renunțat la cetățenia rusă după invadarea Ucrainei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”