Două membre ale trupei Pussy Riot și un cunoscut scriitor satiric, declarați „agenți ai străinătății” în Rusia

Data publicării:
nadejda tolokonnikova in prim plan pe scena intr-un concert pussy riot
Nadejda Tolokonnikova și încă o membră a grupului Pussy Riot au fost declarate „agenți ai străinătății” în Rusia Foto: Profimedia Images

Rusia a adăugat joi două membre ale grupului contestatar Pussy Riot şi un cunoscut scriitor satiric pe lista „agenţilor străinătăţii”, continuând astfel campania de reprimare a vocilor critice faţă de Kremlin, relatează France-Presse, preluată de Agerpres.

Nadejda Tolokonnikova, una dintre reprezentantele cele mai cunoscute ale Pussy Riot, şi Veronika Nikulşina, o altă membră, au fost incluse pe lista ce cuprinde deja de-acum 111 nume. 

Nadejda Tolokonnikova face parte dintre cele trei membre ale Pussy Riot condamnate la închisoare în 2012 după ce au interpretat o „rugăciune punk” contra preşedintelui Vladimir Putin în catedrala moscovită Hristos Mântuitorul, scenă care i-a adus celebritatea mondială grupului Pussy Riot.

La rândul său, scriitorul Viktor Şenderovici, cunoscut pentru criticile virulente la adresa puterii de la Moscova, a fost inclus pe lista care obligă persoanele şi organizaţiile vizate să afişeze acest statut la fiecare dintre publicaţiile/aparițiile lor.

Alte cinci persoane au fost adăugate joi pe lista „agenţilor străinătăţii”, printre care jurnalista Taisia Bekbulatova şi colecţionarul de artă Marat Gelman.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Justiţiei. „Aceşti indivizi au furnizat sistematic documente unui cerc nedeterminat de persoane, toţi primind finanţare din străinătate”, a afirmat Ministerul rus al Justiţiei.

Noile decizii vin după ce marți și miercuri justiția a scos în afara legii organizația Memorial International și Centrul pentru drepturile omului „Memorial” pentru că ar fi încălcat legislația referitoare la „agenții străini”. ONG-ul Memorial, cea mai veche organizație pentru drepturile omului din Rusia, a fost fondat în 1989 de disidentul Andrei Saharov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, și s-a dedicat dezvăluirii abuzurilor și atrocităților din epoca stalinistă. Văzută ca o mișcare prin care Vladimir Putin își înăsprește conducerea autoritară, decizia de a desființa aceste organizații a fost criticată la nivel internațional, inclusiv de ONU și CEDO.

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...