Avioanele F-16 şi bazele lor din afara Ucrainei vor fi ţinte pentru Rusia dacă efectuează misiuni de luptă

Data publicării:
avioane f-16 parcate la marginea pistei
Aeronave F-16. Foto: Profimedia Images

Avioanele de luptă F-16 şi aerodromuri militare din afara Ucrainei unde se vor baza acestea vor deveni ţinte legitime pentru Moscova dacă vor lua parte la misiuni de luptă împotriva forţelor ruse (în Ucraina), a transmis luni agenţia de presă de stat RIA Novosti, care a citat un deputat de rang înalt, potrivit Reuters.

Andrei Kartapolov, deputatul citat, este şeful comisiei de apărare din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului.

Anterior, comandantul Forţelor aeriene ale armatei ucrainene, Serghei Golubţov, a afirmat că Ucraina îşi va desfăşura avioanele F-16 pe care le va primi de la partenerii occidentali în afara ţării. El a precizat că aceasta ar permite armatei ucrainene să menţină constant un anumit număr de avioane pregătite pentru a efectua misiuni de luptă, notează oficiosul rus Izvestia.

„Dacă nu vor fi utilizate conform destinaţiei directe, atunci nu vor fi ţinte legitime, însă dacă vor fi utilizat în misiuni de luptă, atunci avioane, inclusiv aerodromurile care vor servi ca bază pentru F-16 devin ţinte legitime, cu toate consecinţele care decurg din aceasta”, a afirmat Kartapolov, general în rezervă.

Preşedintele Comisiei de apărare din Dumă a ţinut să precizeze că dacă avioane vor staţiona pe aerodromuri, în hangare, de unde vor fi transportate în Ucraina, unde vor fi echipate, li se va efectua asistenţa tehnică şi ele vor decola pentru misiuni de luptă de pe aerodromuri ucrainene, atunci în acest caz nu vor există obiecţii faţă de „foştii parteneri”.

„Dar dacă decolează de pe aerodromurile unei ţări, intră în spaţiul aerian ucrainean, lansează rachete şi se întorc înapoi acolo, atunci sunt ţinte legitime. În ceea ce priveşte (capacitatea de a le doborî), putem doborî orice, oriunde”, a declarat Andrei Kartapolov, citat de RIA Novosti.

Şeful delegaţiei ruse la negocierile de la Viena privind securitatea militară şi controlul armelor, Konstantin Gavrilov, într-un interviu acordat în 4 iunie pentru Izvestia, a declarat că Rusia va doborî avioanele de luptă F-16 când vor apărea în dotarea Kievului,notează Reuters, citată de Agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat pe 28 martie că livrarea de F-16 în Ucraina nu va schimba situaţia de pe câmpul de luptă. Aceste avioane vor fi, de asemenea, o ţintă legitimă pentru Federaţia Rusă chiar dacă vor decola din ţări terţe, afirmase atunci Putin, notează Izvestia.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...