Rusia şi Belarus vor semna un pact de securitate istoric, anunță presa de la Moscova

Data publicării:
Putin și Lukașenko
Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko la Leningrad. Foto: Profimedia Images

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său bielorus, Aleksandr Lukaşenko, vor semna vineri un pact de securitate istoric, care reflectă schimbările geopolitice globale, anunţă agenţia rusă de ştiri RIA, preluată de Reuters și News.ro.

Acordul se va număra printre o serie de documente pe care cei doi lideri urmează să le semneze la Minsk, capitala Belarusului, cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Uniunii Statale, o uniune şi o alianţă fără frontiere între cele două foste republici sovietice vecine.

„Acoperim subiecte de securitate statală, publică, economică, vorbind despre asigurarea stabilităţii în dezvoltarea economiilor noastre”, a declarat Igor Nazaruk, ministrul adjunct de externe bielorus, citat de agenţia rusă.

„Acesta este conceput pentru a lua în considerare condiţiile externe schimbate, când lumea trece la o ordine mondială policentrică”, a adăugat el, precizând că este vorba despre un acord „istoric”.

Agenţia rusă nu a dat alte detalii despre pact.

În calitate de preşedinte, Lukaşenko a condus autoritar Belarusul în ultimele trei decenii şi a fost un aliat loial al lui Putin, permiţând ca teritoriul său să fie folosit ca rampă de lansare pentru invazia rusă la scară largă în Ucraina, în 2022. Invazia a fost urmată de o activitate militară intensă şi de exerciţii comune ale forţelor aeriene ale Rusiei şi Belarusului, ceea ce a reaprins temerile că Minskul s-ar putea pregăti pentru un rol mai activ în conflict. În plus, Rusia a depozitat în Belarus arme nucleare strategice, o premieră după Războiul Rece.

Lukaşenko, în vârstă de 70 de ani, considerat „ultimul dictator din Europa”, urmează să aibă alegeri prezidenţiale în ianuarie.

El a declarat că va ordona trupelor sale să lupte alături de Rusia doar dacă o altă ţară ar lansa un atac asupra Belarusului.

Putin prezintă conflictul din Ucraina ca parte a unei bătălii existenţiale cu un Occident decadent şi în declin, despre care spune că a umilit Rusia după căderea Zidului Berlinului în 1989 prin invadarea a ceea ce el consideră a fi sfera de influenţă a Moscovei.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025