„Rusia nu se va opri la Ucraina”. Duda și Tusk, rivali înverșunați, au mers împreună în SUA pentru a susține deblocarea ajutorului

Data publicării:
Biden în Biroul Oval alături de Duda și Tusk
Foto: POTUS/Twitter

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, și premierul guvernului Poloniei, Donald Tusk, au mers împreună la Washington pentru a discuta cu președintele Biden și a face lobby pentru susținerea Ucrainei. Deși cei doi sunt rivali politici și poartă o luptă politică acerbă acasă, ei și-au pus deoparte rivalitatea pentru a încerca să convinge Congresul SUA să deblocheze ajutorul militar pentru țara invadată, relatează Politico.

„Întreaga scenă politică poloneză, îndrăznesc să o spun, se reuneşte pentru a arăta că suntem uniţi în chestiuni legate de securitatea ţării noastre”, a declarat preşedintele Duda înainte de a pleca spre Statele Unite.

Tusk a adăugat: „Sunt în dezacord politic cu preşedintele Andrzej Duda în aproape toate domeniile, dar în ceea ce priveşte securitatea patriei noastre trebuie să acţionăm şi vom acţiona împreună”.

Speranţa lui Duda şi a lui Tusk era că demonstraţia lor de unitate îi va convinge pe politicienii de la Washington să colaboreze pentru cauza comună a apărării unei democraţii în Europa. Oficialii Casei Albe au declarat că doresc ca acest mesaj să rezoneze în toată capitala americană - şi în special în sălile Congresului.

„Nu poate exista o Europă liberă fără o Ucraină liberă şi independentă”, a declarat Tusk la începutul întâlnirii liderilor polonezi cu Biden.

Într-un semnal clar adresat republicanilor, Duda s-a folosit de un articol de opinie publicat, luni, în The Washington Post pentru a face apel la toţi membrii NATO să îşi majoreze cheltuielile pentru apărare la trei procente din PIB. Biden a lăudat Polonia pentru că a cheltuit aproape 4% din PIB pentru apărare - dublu faţă de obiectivul NATO, pe care multe state membre nici nu l-au atins încă.

„Trebuie să acţionăm înainte de a fi literalmente prea târziu”, a declarat şi preşedintele Biden. „Pentru că, după cum îşi aminteşte Polonia, Rusia nu se va opri la Ucraina. Putin va continua, punând în pericol Europa, Statele Unite şi întreaga lume liberă”, a adăugat preşedintele american.

Andrzej Duda, venit din rândurile reacționarilor PiS, s-a întâlnit, de asemenea, singur, cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, care nu a supus încă la vot în Congres suplimentul de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina. „Duda este sfetnicul nostru republican”, a declarat Michał Baranowski, care conduce biroul din Polonia al German Marshall Fund şi este în strânsă legătură cu oficiali din Varşovia.

La rândul său, premierul Donald Tusk, vorbind în poloneză reporterilor de la Casa Albă după o întâlnire care a durat o oră şi 40 de minute, a declarat că speră ca Johnson să realizeze că lipsa de acţiune ar putea costa „mii de vieţi în Ucraina”.

„Aceasta nu este o confruntare politică ce contează doar aici, în America”, a continuat el. „Absenţa acestei decizii pozitive a domnului Johnson va costa cu adevărat mii de vieţi acolo: copii, femei. El trebuie să fie conştient de responsabilitatea sa personală”, a punctat Tusk.

Vizita a avut loc la iniţiativa guvernului american şi i-a obligat pe cei doi lideri polonezi să treacă peste diviziunile lor politice profunde. „În special în ceea ce priveşte importanţa sprijinului pentru Ucraina, în Polonia există într-adevăr o unitate naţională, aşa că a merge împreună este un semn absolut unic de unitate politică menit să arate că este o situaţie serioasă”, a declarat Baranowski.

Oficialii americani au declarat că vizita a fost văzută parţial şi ca o celebrare a celei de-a 25-a aniversări a aderării Poloniei la NATO.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...