Rusia avertizează SUA să nu intre într-o nouă cursă a înarmării nucleare

Data publicării:
Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, gesticulează cu un pix în mână.
Serghei Riabkov, viceministrul rus de Externe. Foto: Profimedia Images

Dacă se aşteaptă să câştige următoarea cursă a înarmărilor, SUA se înşală, a spus ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov, într-un interviu pentru cotidianul Izvestia, publicat miercuri, în care nu a exclus un posibil conflict militar între Rusia şi NATO, potrivit Reuters.

Circumstanţele actuale nu sunt „favorabile” unor discuţii cu Washingtonul pe tema controlului armelor, a declarat Serghei Riabkov, responsabil de legăturile cu SUA, neproliferare şi controlul armelor în Ministerul de Externe rus.

„Dacă SUA se aşteaptă să câştige următoarea cursă a înarmării, repetând într-o oarecare măsură experienţa preşedinţiei lui Ronald Reagan... atunci americanii se înşală”, a declarat Riabkov.

„Nu vom ceda provocărilor ...., dar putem garanta că ne vom asigura securitatea”, a declarat acesta.

Relaţiile Rusiei cu multe ţări occidentale s-au deteriorat după invazia pe scară largă în Ucraina în februarie 2022, Moscova afirmând acum că luptă împotriva a ceea ce ea numeşte „Occidentul colectiv” în Ucraina.

Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis Occidentului că „nu blufează” când a afirmat că ar putea recurge la armele nucleare dacă integritatea teritorială a Rusiei va fi ameninţată şi a susţinut posibilitatea ca Moscova să reia testele nucleare.

În interviul pentru Izvestia, Riabkov a reiterat poziţia Moscovei potrivit căreia Rusia nu ameninţă cu un conflict militar NATO, dar a afirmat că o eventuală escaladare depinde de acţiunile Alianţei Nord-Atlantice.

„Răspunderea revine integral NATO”, a declarat oficialul rus. „Depinde de Alianţa Nord-Atlantică. Alegerea este în întregime de partea NATO. Suntem pregătiţi, aşa cum s-a demonstrat deja, să ne apărăm interesele naţionale cu toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie”, a afirmat Serghei Riabkov, citat de Izvestia.

Relaţiile Moscovei cu Washingtonul sunt într-atât de proaste încât este posibilă o „ruptură”, dar Rusia „nu va iniţia niciodată un astfel de pas”, a adăugat el.

„Situaţia nu este favorabilă unor semnale chiar şi în astfel de probleme-cheie” (precum controlul armelor), a afirmat Riabkov.

Referitor la restabilirea raporturilor cu Alianţa Nord-Atlantică, ministrul adjunct de externe rus este pesimist. „Nu cred că relaţiile dintre Rusia şi NATO se vor restabili într-o formă sau alta în viitorul apropiat. Aceasta este exclus atât din motive de principiu, cât şi din motive practice. Dacă cineva în Occident crede că noi avem nevoie de aceste relaţii şi că la un moment dat vom veni şi vom cere restabilirea lor se află în cea mai gravă eroare”, a declarat Serghei Riabkov.

Înainte, a spus el, Rusia era pregătită să negocieze „pe picior de egalitate şi respect reciproc”, iar, în prezent, „pe fondul a ceea ce se întâmplă, nici nu îmi pot imagina situaţia şi contextul în care acest lucru este posibil”, a adăugat Serghei Riabkov, care înainte de invazia rusă în Ucraina, declarase - denunţând extinderea Alianţei Nord-Atlantice în estul Europei - că NATO că ar trebui „să-şi strângă catrafusele şi să se întoarcă la limitele din 1997”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai nebunesc sens giratoriu din lume. Cine are prioritate și cine o cedează în...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...