Rusia avertizează că va rupe relațiile diplomatice cu SUA dacă americanii vor impune sancțiuni împotriva lui Vladimir Putin

Data publicării:
Russia Putin Diplomacy
„Impunerea de sancţiuni împotriva unui şef de stat este o măsură scandaloasă”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Foto: Profimedia Images

Adoptarea de către SUA a unor sancţiuni împotriva lui Vladimir Putin în cazul unei agresiuni a Rusiei în Ucraina „depăşeşte o limită” şi ar echivala cu ruperea relaţiilor dintre Rusia şi SUA, a avertizat joi Kremlinul, după prezentarea unui proiect în acest sens în Senatul SUA, relatează AFP, RIA Novosti şi Reuters.

„Sancţiunile împotriva unui şef de stat reprezintă o măsură care depăşeşte o limită, aceasta ar echivala cu o rupere a relaţiilor”, a denunţat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, care a subliniat că propunerea senatorilor democraţi americani „nu contribuie la stabilirea unei atmosfere constructive în cadrul discuţiilor” în curs de desfăşurare între Rusia şi Occident privind detensionarea situaţiei privind Ucraina.

Kremlinul consideră drept „extrem de negativ” pachetul de sancţiuni propus cu o zi în urmă de o serie de democraţi din Senatul SUA, apreciind că aceasta pare o încercare de a pune presiune asupra Moscovei, potrivit Reuters.

„Impunerea de sancţiuni împotriva unui şef de stat este o măsură scandaloasă”, a spus Peskov, avertizând că Rusia va răspunde numaidecât la un astfel de demers, potrivit TASS.

Un grup de senatori democraţi au prezentat miercuri un nou pachet de sancţiuni care îl vizează inclusiv pe preşedintele Vladimir Putin şi prevede acordarea unui ajutor financiar Kievului în cazul unei invazii ruse în Ucraina.

Legea, intitulată „Apărarea suveranităţii Ucrainei”, prevede sancţiuni împotriva şefului statului rus, premierului Mihail Mişustin, unor înalţi responsabili militari şi mai multor entităţi din sectorul bancar rus.

Anunţul acestui proiect de sancţiuni „extrem de negativ”, potrivit Kremlinului, a intervenit înaintea reuniunii de la Viena a Consiliului permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a treia şi ultimă etapă a eforturilor diplomatice intense vizând dezamorsarea riscului unui conflict în Ucraina.

Luni, discuţii tensionate au reunit la Geneva delegaţiile conduse de viceministrul rus de externe Serghei Riabkov şi subsecretarul de stat american Wendy Sherman. Miercuri, NATO şi Moscova au avut discuţii la Bruxelles, în finalul cărora au constatat "divergenţe" profunde între cele două părţi cu privire la securitatea în Europa.

„Ne-am dori ca bunul simţ să prevaleze”, a adăugat Peskov, subliniind că Rusiei "nu i-a lipsit" şi "nu îi lipseşte voinţa politică de a continua dialogul".

Acuzată de americani şi europeni de pregătirea unui atac împotriva vecinului său ucrainean, Rusia susţine că desfăşurarea a zeci de mii de soldaţi ruşi la frontiera cu Ucraina reprezintă o reacţie la prezenţa crescând şi ostilă a NATO în ceea ce Moscova consideră a fi zona sa de influenţă. Rusia dă asigurări că nu are intenţia de a ataca Ucraina, dar cere semnarea unui tratat care să interzică orice fel de extindere viitoare a NATO, o solicitare considerată inacceptabilă de către Occident.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...