Rusia anunţă că este gata să garanteze siguranţa navelor care transportă cereale din Ucraina

Data publicării:
Portul din Odesa
Foto: Profimedia Images

Vasele care transportă cereale pot părăsi porturile ucrainene de la Marea Neagră prin „coridoare umanitare”, a anunţat joi Ministerul rus al Apărării, care susține că Rusia este gata să le garanteze siguranţa.

Ministerul Apărării de la Moscova a mai precizat că Rusia nu se va folosi de situaţia umanitară din Ucraina în scopul susţinerii „operaţiunii militare speciale” în Ucraina, cum numeşte Rusia invazia sa din statul vecin, potrivit agenţiei ruse Interfax, preluată de Reuters și Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Oleg Nikolenko, a declarat anterior că Kievul lucrează cu partenerii internaţionali la o soluţie susţinută de ONU.

Rusia şi Ucraina reprezintă împreună aproape o treime din aprovizionarea mondială cu cereale, Rusia fiind în acelaşi timp un exportator cheie de fertilizatori, iar Ucraina de porumb şi ulei de floarea soarelui, mai notează Reuters.

Citește și: Rusia a trimis în Siria 100.000 de tone de grâu furat din Ucraina

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri