Rudele victimelor din Bergamo continuă să reclame incompetența autorităților și cer ajutor european privind anchetele penale

Data actualizării: Data publicării:
medici sicriu coronavirus
Scandal din cauza sicrielor pentru decedații de Covid, la Brașov. Foto: Profimedia Images

Rudele unora dintre victimele noului coronavirus în Italia s-au adresat organismelor europene cerându-le să monitorizeze anchetele penale în desfăşurare în această ţară cu privire la presupuse neglijenţe în modul în care a fost gestionată epidemia de COVID-19, transmite luni dpa.

Grupul "Noi Denunceremo" le-a scris şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintelui Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Robert Ragnar Spano.

"În calitate de rude ale victimelor, vă solicităm să supravegheaţi anchetele în desfăşurare în privinţa epidemiei de coronavirus în Italia", se spune în scrisoare, potrivit Agerpres.

Semnatarii le cer celor două instituţii să "fie atenţi" la potenţialele încălcări ale Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, menţionând articolul 1 privind inviolabilitatea demnităţii umane, articolul 2 privind dreptul la viaţă şi articolul 3 privind dreptul la integritatea persoanei.

Citiți și:

Epidemia de coronavirus se întoarce împotriva autorităților din Italia. Premierul și principalii miniștri vor fi audiați de procurori

Italienii din Bergamo încep să vorbească despre cum și-au găsit rudele care au murit în spital și cer anchete penale

Grupul "Noi Denunceremo" a fost creat în provincia Bergamo, epicentrul epidemiei din Italia, dar culege dovezi din toată ţara despre posibile cazuri de neglijenţă şi incompetenţă a autorităţilor.

Luna trecută, asociaţia a depus 50 de plângeri penale pe lângă parchetul din Bergamo şi urmează să depună încă 100 în cursul zilei de luni.

Plângerile depuse în iunie acuză autorităţile pentru întârzierea cu care a fost declarată "zonă roşie" în localităţile Nembro şi Alzano Lombardo, două focare timpurii de coronavirus de lângă Bergamo, la începutul lui martie.

Este invocată, de asemenea, redeschiderea pripită a camerei de urgenţă a spitalului din Alzano, după diagnosticarea primelor cazuri de COVID-19 în această unitate, decizie care ar fi contribuit la propagarea virusului. 

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”