Video&Foto Rihanna își arată pentru prima oară copilul, după ce luni de zile a fost extrem de discretă în privința lui
Data actualizării: Data publicării:
Rihanna își surprinde fanii cu un scurt videoclip cu băiețelul ei. Cântăreața a fost extrem de discretă în privința copilului din relația pe care o are cu rapper-ul A$AP Rocky. Înregistrarea care are doar 45 de secunde îl arată pe cel mic zâmbitor și extrem de activ. Videoclipul a strâns milioane de vizualizări. Recent Rihanna și partenerul ei au făcut o ședință foto pe plaja din Malibu, în timp ce copilul este ținut în brațe de rapper.
Fotografiile îi arată pe cei doi pe plajă, în timp ce rapper-ul A$AP Rocky, tatăl micuțului, îl ține foarte protector în brațe pe cel mic. Rihanna este îmbrăcată într-o rochie neagră și se observă că nu mai are silueta de altă dată.
Cântăreaţa Rihanna și-a făcut de curând cont pe Tik Tok și prima postare pe care a făcut-o este cu băiețelul ei, despre care Rihanna a oferit extrem de puține detalii, din luna mai de când a născut. Inclusiv prenumele copilului este un secret.
Clipul de 45 de secunde este prima postare a vedetei pe reţeaua socială Tik-Tok și a avut un număr imens de vizualizări. Peste 11,5 milioane în mai puțin de o zi şi a primit peste 3,4 milioane de aprecieri.
În videoclipul intitulat "hacked" (piratat), băieţelul este văzut zâmbind în timp ce încearcă să atingă telefonul mamei sale. În imagini apare şi Rihanna care îl întreabă "Încerci să ridici telefonul mamei?".
Vedeta în vârstă de 34 de ani, interpreta unor hituri precum "Umbrella" sau "Diamonds", a născut în luna mai, însă în afară de acest lucru, nu au mai fost oferite niciun fel de detalii publicului larg.