Rezultat al summit-ului Biden-Putin: Ambasadorul american se va întoarce la Moscova săptămâna aceasta

Data publicării:
doua tinere trec pe langaSediul ambasadei SUA din Moscova
Sediul ambasadei SUA din Moscova. Foto: Profimedia Images

Ambasadorul american în Rusia, John Sullivan, se va întoarce la Moscova săptămâna aceasta, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

În cadrul unui briefing, Price a mai declarat reporterilor că Statele Unite au salutat întoarcerea ambasadorului rus Anatoli Antonov, în urma unui acord la care au ajuns la summitul de miercurea trecută de la Geneva preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin privind revenirea la post a ambasadorilor, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Ambasadorul rus la Washington, rechemat în martie pentru consultări, s-a întors duminică în SUA.

Relaţiile diplomatice dintre SUA şi Rusia s-au deteriorat rapid după instalarea în funcţie, în ianuarie, a preşedintelui Joe Biden, care a acuzat Rusia de atacuri cibernetice şi imixtiune în alegeri.

În martie, Rusia a decis să-l recheme pe Anatoli Antonov după ce Joe Biden a făcut declaraţii în care l-a comparat pe Vladimir Putin cu un criminal.

O lună mai târziu, ambasadorul american, John Sullivan, a anunţat că se va întoarce la Washington pentru consultări, lucru cerut de Kremlin.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri