Rezoluția ONU care condamnă invazia rusă în Ucraina, votată masiv. Putin e susținut doar de Coreea de Nord, Belarus, Siria și Eritreea

Data actualizării: Data publicării:
adunarea generală a ONU
Organizația Națiunilor Unite a acordat un vot copleșitor pentru rezoluția prin care este condamnată invazia rusească în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Organizația Națiunilor Unite a acordat un vot copleșitor pentru rezoluția prin care este condamnată invazia rusească în Ucraina și a cerut retragerea imediată a armatei ruse din țara vecină, într-o nouă expresie a indignării produse la nivel global de agresiunea rusească.

Rezoluția a fost votată în cadrul unei sesiuni de urgență a ONU, scrie The Guardian.

Dintre cei 193 de membri, 141 au votat în favoarea rezoluției, 35 s-au abținut, iar 5 au votat împotrivă. Țările care au susținut Rusia au fost Coreea de Nord, Siria, Eritreea, și Belarus.

Rezoluția, care a fost inițiată de 94 de țări, susține că ONU „deplânge în termenii cei mai fermi agresiunea Rusiei împotriva Ucraina”. Ea cere, de asemenea, ca Rusia să „înceteze imediat folosirea forței împotriva Ucrainei și să retragă imediat, complet și necondițiat toate forțele militare” din Ucraina.

Rezoluția nu are consecințe legale, însă ea reprezintă o expresie directă a atitudinilor la nivel global în ce privește agresiunea rusească și va întări presiunile pe Moscova și aliatul acesteia, Belarus.

Este pentru prima în ultimii 40 de ani când Consiliul de Securitate a trimis dezbaterea unei crize în Adunarea Generală a organizației și a 11-a sesiune de urgență a acestuia din 1950 și până acum.

Adunarea Generală a fost convocată ca urmare a faptului că „Consiliul de Securitate, ca urmare a lipsei de unanimitate a membrilor permanenți, a eșuat în a-și exercita principala atribuție de a acționa adecvat pentru menținerea păcii și securității la nivel internațional”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025