Preşedintele chinez Xi Jinping intenţionează să efectueze o vizită în Rusia pentru a se întâlni cu omologul său Vladimir Putin, posibil chiar săptămâna viitoare, au indicat surse citate luni de Reuters.
Agenţia rusă de presă Tass a relatat pe 30 ianuarie că Putin l-a invitat pe Xi Jinping să vină în vizită în această primăvară, iar Wall Street Journal a scris luna trecută că această vizită ar putea avea loc în aprilie sau la începutul lui mai.
Conform surselor citate de Reuters, care au dorit să li se păstreze anonimatul dată fiind sensibilitatea subiectului, deplasarea liderului chinez în Rusia se va desfăşura mai devreme decât se prevedea.
Ministerul chinez de Externe nu a răspuns pentru moment la o solicitare de comentarii privind posibilitatea deplasării lui XI Jinping la Moscova, iar Kremlinul a refuzat să comenteze, menţionează Reuters.
China şi Rusia au convenit asupra unui parteneriat „fără limite” în februarie 2022, cu câteva săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, iar cele două părţi au continuat să-şi reafirme forţa legăturilor. Recent China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, efort întâmpinat cu scepticism în Occident, dat fiind sprijinul diplomatic al Beijingului pentru Moscova.
De când a devenit preşedinte, Xi Jinping, confirmat în weekend pentru un al treilea mandat în fruntea Chinei, s-a întâlnit până acum de 39 de ori în persoană cu Vladimir Putin, mai aminteşte Reuters, preluat de Agerpres.
Editor : A.C.