O mare parte din Europa se confruntă cu o criză de aprovizionare pe timp de iarnă, iar printre cele mai expuse state se numără Germania, Ungaria și Austria. Printre națiunile mai puțin afectate se numără Franța, Suedia și Marea Britanie, care nu s-au bazat în mod tradițional pe Rusia, precum și Italia. După cum se arată într-o analiză Reuters, criza energetică europeană generează o nouă ordine europeană: o Italie puternică și o Germanie bolnavă.
În săptămânile care au urmat invaziei Rusiei în Ucraina, la 24 februarie, Claudio Descalzi, directorul general al companiei energetice italiene Eni, a întreprins o serie de călătorii la furnizorii de gaze din Africa.
Vizitele au inclus întâlniri cu oficiali din Algeria în luna februarie, plus discuții în Angola, Egipt și Republica Congo în luna martie, Descalzi fiind adesea însoțit de înalți oficiali de la Roma, potrivit comunicatelor companiei și guvernului italian.
Eni, companie controlată de stat, împreună cu guvernul Italiei au reușit să profite de relațiile de aprovizionare existente cu aceste națiuni pentru a obține gaz suplimentar care să înlocuiască o mare parte din volumele pe care le primea de la principalul său furnizor: Rusia.
Este o schimbare rapidă pe care multe țări europene nu au reușit să o facă, în timp ce războiul lui Vladimir Putin continuă și zguduie continentul într-o realitate alternativă.
Exemplul Germaniei
O putere economică și mult timp un sinonim al planificării prudente, a fost prinsă complet nepregătită. Se află în pragul recesiunii, industria sa se pregătește pentru raționalizarea gazului și a energiei electrice și tocmai a naționalizat o companie majoră de utilități.
Italia, o țară obișnuită cu crizele economice, pare relativ rezistentă. Și-a asigurat aprovizionarea suplimentară și este încrezătoare că nu va fi nevoie să raționalizeze gazul, iar guvernul său a declarat că țara este „cea mai bună din Europa” în ceea ce privește securitatea energetică.
„Aprecierea de care se bucură Descalzi în mai multe țări africane este cu siguranță un avantaj competitiv", a declarat Alberto Clò, fost ministru italian al industriei și fost membru al consiliului de administrație al Eni, referindu-se la dificultățile de semnare a contractelor în timpul unei crize de aprovizionare.
Într-adevăr, cele două țări se află în circumstanțe contrastante, în condițiile în care o criză energetică severă se resimte în mod inegal pe un continent unde dependența de gazul rusesc variază foarte mult.
O mare parte din regiune se confruntă cu o criză de aprovizionare pe timp de iarnă, iar printre cele mai expuse se numără Germania, Ungaria și Austria. Printre națiunile mai puțin afectate se numără Franța, Suedia și Marea Britanie, care nu s-au bazat în mod tradițional pe Rusia, precum și Italia.
Martijn Murphy, specialist în petrol și gaze la firma de cercetare Wood Mackenzie, a declarat că, deși Italia a considerat mult timp că Rusia este cel mai mare furnizor de gaze, diversitatea mai mare a furnizorilor și legăturile sale de lungă durată cu Africa înseamnă că este mai bine plasată decât multe alte țări pentru a face față unei încetări a aprovizionării rusești.
„Eni are legături foarte puternice cu toate țările cu care operează în nordul Africii și este prezentă în toate: Algeria, Tunisia, Libia, Egipt și în majoritatea acestor țări este cel mai mare investitor în amonte și cel mai mare producător al companiei petroliere internaționale”, a transmis Murphy.
Germania dorește să se îndepărteze cât mai repede posibil de importurile de gaze rusești
Criza de energie provocată de război a forțat guvernele să se confrunte cu riscurile unei dependențe excesive de un furnizor sau de o regiune dominantă. Aceasta are ecouri ale crizei energetice din anii 1970, care a dus la regândirea dependenței Occidentului de petrolul din Orientul Mijlociu, o schimbare care a stimulat explorarea globală și căutarea de furnizori alternativi, cum ar fi Venezuela și Mexic.
Guvernul italian a refuzat să comenteze. Ministerul german al Economiei a declarat că Germania dorește să se îndepărteze cât mai repede posibil de importurile de gaze rusești și să își diversifice aprovizionarea, citând primele măsuri în acest sens, cum ar fi închirierea a cinci terminale plutitoare pentru gaz natural lichefiat (GNL).
Germania nu are în prezent niciun terminal de GNL, în timp ce Italia are trei terminale în funcțiune și a cumpărat recent alte două.
Citește și: Putin spune că producția Gazprom nu scade, ci crește. „Europa nu poate renunța la gazul rusesc nici până în 2027”
Germania a improvizat, iar Algeria devine principalul furnizor de gaz al Italiei
Italia a consumat anul trecut 29 de miliarde de metri cubi de gaze rusești, reprezentând aproximativ 40% din importurile sale. Guvernul de la Roma înlocuiește treptat aproximativ 10,5 miliarde de metri cubi din această cantitate prin creșterea importurilor din alte țări începând din această iarnă, potrivit Eni.
Cea mai mare parte a gazului suplimentar va proveni din Algeria, care a declarat la 21 septembrie că va crește livrările totale către Italia cu aproape 20%, până la 25,2 miliarde de metri cubi în acest an.
Acest lucru înseamnă că Algeria va deveni principalul furnizor al Italiei, asigurând aproximativ 35% din importuri. Între timp, cota Rusiei a scăzut la niveluri foarte mici, a declarat Descalzi săptămâna aceasta.
Din primăvara anului 2023, un flux tot mai mare de GNL va începe să sosească din țări precum Egipt, Qatar, Congo, Nigeria și Angola, permițând Italiei să înlocuiască alte 4 miliarde de metri cubi de gaz rusesc, a precizat Eni.
Germania, ale cărei 58 miliarde de metri cubi de gaz rusesc importat anul trecut au reprezentat 58% din consum, a văzut cum livrările prin conducta Nord Stream 1 au fost reduse din iunie și oprite în august.
Incapabilă să asigure suficiente livrări de înlocuire pe termen lung din alte țări și neavând un mare producător național de petrol și gaze cu producție în străinătate, Germania a fost nevoită să apeleze la piața spot sau la bani lichizi, unde a trebuit să plătească de aproximativ opt ori mai mult decât prețurile înregistrate în urmă cu un an pentru gazul suplimentar.
Factorii care nu pot fi controlați de om pot influența securitatea energetică
Germania nu se bucură de proximitatea Italiei față de nordul Africii sau de bogățiile Marii Britanii și Norvegiei în Marea Nordului. Ea nu are rezerve majore de petrol sau gaze naturale.
Cu toate acestea, oficialii și directorii germani au făcut calcule greșite în ultimii ani, în special după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, ceea ce sugerează că actuala criză ar fi putut evolua altfel.
În 2006, Italia era cea care alerga cel mai rapid către gazul rusesc, Eni - principalul importator de gaz al țării - încheind la acea vreme cel mai mare acord de gaze încheiat vreodată de o firmă europeană cu gigantul energetic Gazprom, controlat de Moscova.
Însă, în ultimii opt ani au apărut divergențe între Moscova și Roma. Germania a devenit din ce în ce mai dependentă de gazul rusesc, în timp ce Italia a încercat să își acopere pariurile făcute anterior.
Potrivit a trei surse familiare cu strategia energetică a țării, Italia a început să o ia într-o altă direcție în 2014, când un nou guvern l-a înlocuit pe cel al lui Silvio Berlusconi, care era un prieten de lungă durată al lui Vladimir Putin, iar Descalzi a preluat conducerea Eni.
Descalzi, un specialist în explorare și producție care a supervizat proiecte în locuri precum Libia, Nigeria și Congo, s-a concentrat pe ceea ce știa cel mai bine, a declarat o sursă Eni pentru Reuters: explorarea Africii.
Un succes major a fost înregistrat în Egipt, în 2015, când Eni a descoperit cel mai mare zăcământ de gaze din Marea Mediterană, Zohr. Deoarece Descalzi a împins Eni să accelereze proiectele, a adăugat sursa, Eni a reușit să înceapă producția la Zohr în mai puțin de doi ani și jumătate, o evoluție relativ rapidă în industrie.
În Algeria, unde Eni este prezentă din 1981, compania a obținut în 2019 un acord pentru reînnoirea importurilor de gaze până în 2027.
Crimeea a fost ca o răscruce de drumuri
Anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și sancțiunile occidentale care au urmat au reprezentat un moment decisiv.
Ca răspuns la aceste sancțiuni, Roma și-a retras sprijinul pentru proiectul South Stream de 40 de miliarde de dolari al Gazprom, care era menit să transporte gaze din Rusia către Ungaria, Austria și Italia în timp ce ocolea Ucraina. South Stream a fost abandonat de Eni mai târziu în acel an, înainte de a fi eliminat de Moscova.
În schimb, Italia și-a îndreptat privirea către construcția unei conducte mai mici Trans Adriatice din Azerbaidjan prin Grecia și Albania.
Cu toate acestea, Germania nu și-a redus dependența de energia rusă. „Europa și Rusia au construit un parteneriat energetic de-a lungul a patru decenii și nu a existat nicio zi în acea perioadă în care gazul să fi fost folosit ca armă strategică împotriva Occidentului”, a transmis în 2014 Johannes Teyssen, pe atunci directorul executiv al E.ON.
Mai mult, în 2015 a fost încheiat un acord între Gazprom și companii precum E.ON din Germania și Wintershall pentru a forma un consorțiu pentru construirea conductei Nord Stream 2.
Cu o zi înainte ca Moscova să invadeze Ucraina, Klaus-Dieter Maubach, CEO al Uniper, cel mai mare importator de gaz rusesc al Germaniei, a descris Gazprom drept „un furnizor de încredere”. De atunci și-a schimbat punctul de vedere.
După șapte luni, Uniper se pregătește să dea în judecată Gazprom pentru daune din cauza reducerilor de aprovizionare și a fost salvată de suma de 29 de miliarde de euro oferite de către guvernul german, care a acceptat în septembrie să naționalizeze compania.
Germania urmărește să înlocuiască complet gazul rusesc până la jumătatea anului 2024, deși unele utilități, inclusiv producătorul de top RWE, consideră că ar putea dura mai mult decât atât, având în vedere că sursele alternative sunt limitate și volumele dificil de procurat.
Toți sunt de acord că va fi un efort costisitor, sunt jurnaliștii de la Reuters. „Ne-am bazat prea mult pe aprovizionarea cu energie din Rusia”, a declarat cancelarul german Olaf Scholz în iunie. „Vechea ecuație conform căreia Rusia este un partener economic de încredere chiar și în criză nu se mai aplică”, a adăugat șeful guvernului de la Berlin.
Citește și: UE vrea să suprataxeze companiile producătoare de energie din alte surse decât gazul și să nu plafoneze exclusiv importurile din Rusia
Editor : Marco Badea
