Republica Cehă ia locul Rusiei în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Data actualizării: Data publicării:
un flag in front of the international court of justice freedom palace the hague netherlands
Foto: Profimedia Images

Republica Cehă a fost aleasă marţi de Adunarea Generală a ONU să ocupe în Consiliul pentru Drepturile Omului locul părăsit în aprilie de Rusia, devenită observator, dar care a decis să nu participe joi la sesiunea extraordinară despre Ucraina.

Această reuniune de la Geneva despre „deteriorarea situaţiei drepturilor omului în Ucraina” a fost convocată la solicitarea Kievului.

„Delegaţia rusă nu va legitima prin prezenţa sa acest nou show politic organizat sub forma unei sesiuni extraordinare", a anunţat marţi, la Moscova, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova. „Din păcate, argumentele şi clarificările noastre cu privire la adevăratele obiective ale acestei operaţiuni militare şi situaţia reală de pe teren sunt complet ignorate”, şi-a exprimat ea regretul.

„Este evident că nu vor fi ascultate nici de această dată”, a adăugat purtătoarea de cuvânt, calificând această reuniune drept „un nou demers antirusesc al 'Occidentului colectiv'”.

Sesiunea extraordinară a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului este susţinută de alte 15 state membre ale Consiliului, printre care Franţa, Gambia, Japonia, Mexic, SUA şi Polonia, şi de către peste 35 de ţări observatoare, printre care Bulgaria, Ungaria, Elveţia şi Turcia.

Este prima reuniune consacrată acestui subiect de când Adunarea Generală a ONU a suspendat Rusia la începutul lui aprilie din cea mai înaltă instanţă a organizaţiei internaţionale în materie de drepturi ale omului. Totuşi, Moscova a anticipat suspendarea renunţând la statutul său de membru al Consiliului pentru Drepturile Omului, Rusia având dreptul să participe ca ţară observatoare la lucrările Consiliului, joi, dacă va dori asta, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

La New York, 180 din cele 193 de state membre ale Adunării Generale a ONU au votat pentru alegerea unui succesor al Rusiei în Consiliul pentru Drepturile Omului. În cadrul scrutinului care s-a ţinut cu buletine de vot secrete, 157 de ţări au votat în favoarea candidaturii unice a Republicii Cehe, în timp ce 23 de ţări s-au abţinut.

Mandatul Republicii Cehe în Consiliul pentru Drepturile Omului, care va intra în vigoare imediat, va dura până la 31 decembrie 2023.

Consiliul pentru Drepturile Omului nu poate adopta măsuri obligatorii din punct de vedere juridic, dar deciziile sale au totuşi greutate politică. De asemenea, are dreptul să autorizeze investigaţii.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025