Regatul Unit suspendă parțial exportul de arme către Israel: „Risc clar” să fie folosite cu încălcarea dreptului internațional

Data publicării:
david lammy
Foto: David Lammy, ministrul britanic al Afacerilor Externe / Sursa foto: Profimedia Images

Regatul Unit a anunţat luni că suspendă circa 30 de licenţe pentru exportarea de arme către Israel dintr-un total de 350, evocând un „risc” ca aceste arme să fie utilizate cu încălcarea dreptului internaţional.

Pentru unele exporturi de arme spre Israel există un risc clar ca acestea să fie utilizate pentru a comite sau facilita o încălcare gravă a dreptului umanitar internaţional” în Gaza, a declarat în faţa Parlamentului britanic ministrul afacerilor externe David Lammy, conform Agerpres.

Licenţele suspendate includ echipamente „care ar putea fi utilizate în conflictul actual” în Gaza, a precizat şeful diplomaţiei britanice.

Nu este vorba de o interdicţie generală. Acesta nu este un embargo”, a insistat el totodată, precizând că această suspendare nu va viza elemente ale avionului de luptă F-35.

Această decizie intervine în urma unei examinări a licenţelor de arme exportate către Israel, pe care şeful diplomaţiei britanice a cerut-o la scurt timp după ce preluase funcţia, la începutul lui iulie.

Reafirmând totodată sprijinul pentru dreptul Israelului de a se apăra, David Lammy a afirmat că această suspendare „nu este o afirmaţie asupra nevinovăţiei sau vinovăţiei” şi că poziţia guvernului britanic a rămas neschimbată.

Noi nu ne-am pronunţat şi nu ne vom putea pronunţa asupra faptului dacă Israelul a încălcat sau nu dreptul umanitar internaţional”, a declarat Lammy, adăugând că Regatul Unit „nu este un tribunal internaţional”.

De la instalarea lui la putere la începutul lui iulie, guvernul laburist britanic al lui Keir Starmer (centru-stânga) a îndemnat în nenumărate rânduri la un armistiţiu în conflictul dintre Hamas şi Israel, declanşat pe 7 octombrie prin atacul fără precedent al grupării islamiste în sudul Israelului.

Săptămâna trecută, şeful diplomaţiei britanice s-a declarat „profund îngrijorat” de operaţiunea militară israeliană în Cisiordania.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura gară din România, punct de frontieră pentru două țări. O bijuterie inspirată din Veneția și o...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic