Redactorul-șef al publicației Novaia Gazeta, care critică regimul lui Putin, a fost arestat la Moscova

Data publicării:
Serghei Sokolov in timpul unei conferinte de presa
Serghei Sokolov este redactor-şef din septembrie 2023. FOTO: Profimedia Images

Serghei Sokolov, redactorul-şef al Novaia Gazeta, o publicaţie critică la adresa Kremlinului, care deja nu mai funcţiona în ţară, a fost arestat miercuri dimineaţă la Moscova, chiar în timp ce Vladimir Putin îşi rostea discursul către naţiune, relatează AFP, citată de News.ro.

Anunţul a fost făcut de ziarul rus independent, care a explicat pe site-ul său că agenţi ai Centrului rus pentru combaterea Extremismului (Centrul E) l-au ridicat în cursul dimineţii pe jurnalist, acuzat că a „discreditat” armata rusă într-un articol publicat online. Acuzaţia este pasibilă de o amendă de până la 50.000 de ruble.

Organizaţia Reporteri fără Frontiere a reacţionat pe X, declarându-se „indignată de această arestare, care este o nouă dovadă a violenţei cenzurii în Rusia”.

Cum este pedepsită infracţiunea de „discreditare” a armatei în Rusia

Infracţiunea de „discreditare” a armatei este pedepsită în Rusia cu amenzi de până la 100.000 de ruble (1.700 de euro) pentru o persoană fizică obişnuită şi de până la un milion de ruble (17.000 de euro) pentru o persoană juridică.

Potrivit ONG-ului „Setevie Svobodi”, care oferă asistenţă juridică victimelor represiunii politice în Rusia, instanţele ruseşti au dispus deja mii de amenzi în baza acestei acuzaţii, care pedepseşte şi cea mai mică critică a ofensivei din Ucraina care se face în spaţiul public sau pe reţelele sociale.

Arestarea lui Serghei Sokolov ar fi avut loc chiar în momentul în care preşedintele rus, Vladimir Putin, îşi rostea discursul către naţiune în faţa camerelor reunite ale parlamentului şi a altor invitaţi. Acest discurs anual în faţa Adunării Federale a fost o ocazie pentru şeful Kremlinului de a-şi arăta încrederea în situaţia militară şi în economia ţării şi de a-şi reînnoi ameninţările cu războiul nuclear împotriva Occidentului.

Serghei Sokolov este redactor-şef din septembrie 2023

Ultimul bastion al presei independente din Rusia, Novaia Gazeta, fondată în 1993 şi renumită pentru anchetele sale privind corupţia şi încălcările drepturilor omului în special în Cecenia, a fost nevoită să îşi suspende ediţiile online şi tipărite în martie 2022, iar jurnaliştii săi, între timp aflaţi în exil la Riga, în Letonia, au decis să înfiinţeze o nouă ediţie numită Novaya Gazeta Europe, cu scopul de a ocoli cenzura şi ameninţările regimului rus.

Serghei Sokolov este redactor-şef din septembrie 2023, în urma demisiei predecesorului său, Dmitri Muratov, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, care a fost catalogat drept „agent străin” de către autorităţile ruse.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...